Lucrările la Autostrada Unirii / Ungheni – Iași – Târgu Mureș / A8 vor demara cu Podul de la Ungheni!

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a dezvăluit la finele săptămânii trecute rezultatele vizitei sale la București, unde s-a întâlnit cu premierul Ludovic Orban şi cu miniştrii Cabinetului acestuia.



Edilul-şef susţine că în discuţiile cu premierul României a abordat mai multe teme, printre care realizarea Autostrăzii Unirii (A8) şi a centrului sportiv regional. Ieri, însă, edililul-şef a fost rugat de cetăţeni să avanseze şi termenele de finalizare a investiţiilor, motiv pentru care acesta a făcut o radiografie a demersurilor realizate până acum pentru aceste obiective, la acre se adaugă Spitalul Regional de Urgenţă, informează Ziarul Evenimentul

Podul de la Ungheni intră luna viitoare în licitaţie de execuţie

Sursa informează că referitor la proiectul vizând realizarea Autostrăzii „Unirii” (A8 / Tg. Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni), acesta se află în diferite faze.

„Cel mai avansat segment este podul de la Ungheni. Acesta mai are nevoie de un singur aviz din partea organismelor de mediu, după care intră în licitaţie de execuţie.

Aceasta ar putea începe în luna iulie. Vorbim de o investiţie de 100 de milioane de euro, a cărei finalizare va avea loc în următorii doi ani”, a comunicat Mihai Chirica.

Aceași sursă mai comunică că pe tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț este în derulare în prezent activitatea de revizuire a Studiului de Fezabilitate, urmând ca în decembrie 2020 să fie adus la CNAIR documentația spre aprobare.

Din momentul când se predă această documentație, va fi întocmit caietul de sarcini (n.r. pentru licitația de proiectare și execuție).

Şefii de la CNAIR estimează că anul viitor ar putea fi lansată procedura de proiectare și execuție.

În schimb, pe tronsonul Târgu Neamț – Iași, în prezent se află în curs de elaborare documentația de atribuire pentru revizuire Studiu de Fezabilitate și proiect Roșu (n.r. proiect tehnic realizat dinainte).

Se preconizează ca în luna iulie aceasta să fie elaborată, după care va fi lansată licitaţia.



Redacția News.Ungheni.org amintește că „Epopea” construției Autostrazii Ungheni – Iași – Târgu Mureș are o istorie bogată. Pentru mai multe detalii, acesați:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Un comentariu la „Lucrările la Autostrada Unirii / Ungheni – Iași – Târgu Mureș / A8 vor demara cu Podul de la Ungheni!