Conferința de presă MAI: „Măsurile de asigurare a ordinii și securității publice de Paștele Blajinilor”

Astăzi, 5 iunie, ora 11:30, la Inspectoratul General al Poliției (strada Tiraspol 11/1), a avut loc o conferință de presă „Măsurile de asigurare a ordinii şi securității publice, precum și acțiunile întreprinse de subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne de Paștele Blajinilor”.

La conferință au participat reprezentanți ai Inspectoratului Național de Securitate Publică, Inspectoratului General de Carabinieri și Inspectoratul General pentru Situații de urgență.



Potrivit lui Alexandru Oprea, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor activa în regim corespunzător situației epidemiologice actuale, asigurând 24/24 activitatea operațională pentru tot spectrul de situații de urgență la care ar putea veni solicitările de la cetățeni.

În activitate, zilnic vor fi antrenate în jur de 450 de persoane și în jur de 160 de autospeciale, aceste cifre pot fi majorate în funcție de situație din contul personalului aflat în afara orelor de program și a tehnicii de rezervă.

O atenție sporită este acordată supravegherii măsurilor antiincendiare.

În acest sens oamenii sunt rugați să fie prudenți la utilizarea focului deschis, să evite igienizarea prin folosirea surselor de aprindere și să monitorizeze strict copii în cazul aflării acestora în prejma surselor de ardere.

Întrucât în următoarele zile Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis prognoze meteo ce atestă o creștere a temperaturilor, salvatorii îndemnă cetățeni să evite scăldatul în bazinele acvatice din țară, pentru a evita situațiile de risc cum ar fi înecurile, sau accidentările pe apă.

O atenție sporită este acordată copiilor. Oamenii care au în grijă minori sunt îndemnați să-i monitorizeze și să nu le permită activități ce impun riscuri pentru viață și sănătate.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2020 salvatorii și pompierii au intervenit în 8682 situații de risc, reușind să salveze 223 de persoane.

Tot în această perioadă în incendii și-au pierdut viața 64 de persoane, inclusiv 2 minori. În caz de situații excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul Unic de Urgență 112.

Galerie Foto / Video:

Imagen: 3

  • Descargar Imagen
  • Comentar Imagen
  • « Anterior
  • Siguiente »
  • Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



    %d blogeri au apreciat: