Ședința Guvernului Republicii Moldova din 29 aprilie 2020

Astăzi, 29 aprilie 2020, ora 15:00, Cabinetul de miniștri al Republicii Moldova se întrunește într-o nouă ședință.



Ședința va fi prezidată de către Prim-ministrul Ion Chicu.

În conformitate cu Ordinea de zi, în cadrul ședinței urmează a fi supuse discuțiilor și aprobate 7 proiecte de Hotărâre de Guvern, inclusiv Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2020.

Ordinea de zi a ședinței:

  1. Cu privire la cadre
  2. Cu privire la aprobarea Programului activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2020, dna C. Lesnic
  3. Cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul RM și FAO în vederea implementării Proiectului „Crearea unui mediu de politici favorabil pentru managementul integrat al resurselor naturale, dl I. Perju
  4. Cu privire la transmiterea unor bunuri, dl Pavel Voicu
  5. Cu privire la transmiterea unor bunuri, dl I. Șarov
  6. Cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege privind modificarea Legii pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului nr. 797/1996, dl F. Nagacevschi
  7. Cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului şi abrogarea unei hotărâri de Guvern, dl I. Șarov
  8. Secrete

Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2020 reprezintă o măsură de susținere a localităților din Zona de Securitate.

Programul dispune de un buget de 15 mln lei și reprezintă o listă din 42 de activități orientate pentru dezvoltarea şi modernizarea instituțiilor din sistemul educațional, din domeniul culturii și sportului, de întreținere a clădirilor şi de reabilitare a apeductelor, de iluminare stradală, precum și alte activități conexe realizării obiectivului guvernamental de reintegrare a țării.

Aceste activități vor fi implementate de către autoritățile publice locale şi centrale din Zona de Securitate, iar de rezultatele acestora vor beneficia locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Ca și în anii precedenți, fiecare din cele 8 instituții de învățământ preuniversitar din regiunea transnistreană cu predare în limba română va beneficia de ajutor unic în valoare de 100 mii lei.

Ședința Guvernului Republicii Moldova live:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



%d blogeri au apreciat: