Un prim lot de ajutoare UE contra COVID-19 a ajuns la Ungheni

Un prim lot de ajutoare, oferit în cadrul programelor „EU4Moldova: regiuni cheie” şi „UE: Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanţate de Uniunea Europeană şi implementate de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, a ajuns la Ungheni, comunică Primăria municipiului Ungheni




Grație faptului că municipiul Ungheni este parte a Proiectului „EU4Moldova: regiuni cheie” (”Uniunea Europeană pentru Moldova: regiuni cheie”) – au fost transmise ajutoare (măști, halate de unică folosință, geluri antibacteriene, dezinfectant și săpun lichid antibacterian) și pentru alte 32 de localități din raionul Ungheni.

Primăria municipiului Ungheni a pregătit deja loturile de ajutoare pentru comunitățile din raion.

Loturile sunt compuse din următoarele echipamente de protecție și consumabile:

  • măști de protecție;
  • uniforme de protecție;
  • litri de dezinfectant;

În zilele următoare, acestea vor ajunge la destinație, pentru cei ce se află pe prima linia în lupta contra Coronavirusului de tip nou / Covid-19.

Imagen: 3

  • Descargar Imagen
  • Comentar Imagen
  • « Anterior
  • Siguiente »
  • Amintim că la 24 aprilie curent, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a donat un prim lot echipamente și consumabile de protecție contra Coronavirusului de tip nou / COVID-19 prin intermediul programului #EU4Moldova municipiilor Ungheni și Cahul.

    Donația UE este compusă din următoarele echipamente de protecție și consumabile:

    • 22.800 de măști de protecție;
    • 10.000 de perechi de huse pentru încălțăminte;
    • 1.000 de uniforme de protecție;
    • 50 de termometre pentru monitorizarea temperaturii la distanță;
    • opt pulverizatoare;
    • 9.000 litri de dezinfectant;

    Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



    %d blogeri au apreciat: