Oamenii legii au anihilat un grup de criminal la Fălești. Ofițerii au depistat 4.5 kg de droguri, seringi și mijloace bănești

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul ”Nord”, anunță despre anihilarea unui grup criminal organizat specializat în punerea în circulație a substanțelor narcotice, în Fălești. În timpul perchezițiilor, au fost depistate 4,5 kg de droguri.

În cadrul cauzei penale, ofițerii Inspectoratului național de investigații al Inspectoratului General al Poliției de comun cu  procurorii PCCOCS au stabilit că cei trei membri ai grupului criminal, cu vârsta cuprinsă între 37 și 50 de ani (dintre care doi au fost anterior judecați) activează din anul 2018, comunică Inspectoratul General al Poliției.



În timpul măsurilor speciale de investigații a fost stabilit faptul că membrii grupului preparau, păstrau, transportau, distribuiau și comercializau droguri, preponderent „marijuana”.

În total, în cadrul cauzei penale au fost efectuate șase percheziții, atât corporale cât și la domiciliile membrilor grupului.

Ca urmare, pe lângă cele 4,5 kg de droguri ridicate, au fost depistate și ridicate mijloace bănești, obținute în urma practicării activității ilegale, telefoane mobile, cartele telefonice, dar și dispozitive destinate consumului de droguri.

În rezultatul măsurilor de investigație, unul dintre membrii grupării a fost plasat în arest pe un termen de 30 de zile, iar alții doi sunt cercetați în libertate.

Dacă  vinovăția persoanelor va fi dovedită în instanța de judecată, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Galerie Foto:

Imagen: 3

  • Descargar Imagen
  • Comentar Imagen
  • « Anterior
  • Siguiente »
  • Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



    %d blogeri au apreciat: