Briefing de presă privind COVID-19 din 17 aprilie 2020

Briefing de presă susținut de Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, de prezentare a informațiilor actualizate privind controlul infecției prin Coronavirusul de tip nou / COVID-19, la nivel național din 17 aprilie 2020.




La ziua de 16 aprilie 2020, au fost înregistrate 105 cazuri de infecție cu noul coronavirus după procesarea a 640 probe.

Urmare, bilanțul persoanelor infectate cu Coronavirus de tip nou / COVID-19 a ajuns la 2154.

Dintre numărul total al celor infectați, 2019 cazuri sunt confirmate în laborator și 135 cazuri confirmate clinic-epidemiologic.

Totodată, la ziua de 16 aprilie 2020, în regiunea transnistreană și mun. Bender / Tighina, au fost confirmate 22 cazuri noi de infecție cu virusul COVID-19. Urmare, de la începutul pandemiei și până în prezent, în raionale din stânga Nistrului și mun. Bender / Tighina au fost confirmate 205 cazuri.

Din numărul total de cazuri confirmate astăzi, 42 sunt lucrători medicali:

  • asistenți medicali – 11;
  • medici – 10;
  • felceri – 6;
  • farmaciști- 1;
  • personal auxiliar – 14.

În total, 235 persoane au fost tratate şi 53 persoane au decedat din cauza COVID-19.

Redacția News.Ungheni.org reamintește că în această perioadă critică pentru Republica Moldova, Unghenenii au demonstrat repetat un grad înalt de mobilizare și spirit civic.

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON