Radio Europa Liberă: La Ungheni, autoritățile locale veghează ca viața să meargă înainte

Viața merge înainte la Ungheni, la granița cu România.

Valentina Ursu a vizitat orașul și a descoperit că inițiativele autorităților publice locale ajută comunitatea să depășească cu mai mare ușurință greutățile de zi cu zi, mai ales acum, în vreme de pandemie. Am întrebat-o cum se arată orașul acum, în zi de duminică.



Articolul a fost preluat integral de pe portalul Radio Europa Liberă fără ingerință în conținut!

Valentina Ursu: „Mă aflu în municipiul Ungheni. Lume foarte puțină pe străzi, piața municipală este închisă, la biserică se ține serviciul divin, dar preoții nu permit enoriașilor să intre nici măcar în curtea bisericii, slujba e transmisă online. Opt-zece persoane am văzut în preajma locașului sfânt, respectând distanța, având și măști. Întâmplător l-am întâlnit pe primarul municipiului, Alexandru Ambros, care mi-a spus că toate întreprinderile din subordonarea administrației publice locale activează, chiar sunt în alertă, pentru că în fiecare zi fac dezinfectare în spațiile publice și vin în ajutor acolo unde este nevoie.

Tot de la edilul municipiului am aflat că în aceste zile toată atenția lor se concentrează pentru a ajuta păturile socialmente vulnerabile, în primul rând, bătrânii singuratici, dar și familiile cu mulți copii.

Tot dl Ambros spune că ar trebui asistentul social să aibă grijă și Consiliul raional este responsabil de acest lucru, dar primăria nu stă la o parte și încearcă să ajute cu ceea ce poate.

Din ceea ce mi-a spus, el este îngrijorat că s-ar putea întâmpla ca lumea să nu achite serviciile comunale și asta ar îngreuna foarte mult activitatea întreprinderilor care sunt în subordonarea primăriei.”

Europa Liberă: Faptul că Ungheniul este la hotar cu România îi îngrijorează cumva mai mult pe ungheneni?

Valentina Ursu: „Ceea ce am aflat tot de la dl Ambros, primarul municipiului, e că într-adevăr foarte multă lume are activități peste Prut, mergeau acolo că aveau un job și din contra mulți moldoveni stabiliți, de exemplu, la Iași activau aici, pe teritoriul municipiului Ungheni.

Și acum această situație ar putea să-i pună și pe ei în dificultate, pentru că, trecând hotarul, trebuie neapărat să se pună la evidență, să respecte acele 14 zile de izolare la domiciliu și lucrul acesta ar putea să aibă un impact nefast pe termen mediu și lung.”


Europa Liberă: Dar hotarul, trecerile la frontieră sunt închise acum sau nu?

Valentina Ursu: „Trecerea este permisă. Eu am mers aici, la Vama Sculeni, dar e foarte, foarte puțină lume care trece într-o parte sau în alta, pentru că, din câte înțeleg de la responsabilii de la frontieră, neapărat lumea trebuie să respecte aceste restricții impuse de autorități, să-și prezinte informația și să meargă neapărat în izolare pentru 14 zile. Foarte puțină lume traversează frontiera.”

Europa Liberă: Dar, întâi de toate, dovada trebuie să fie foarte serioasă că omului îi trebuie să treacă sau nu-l întrea nimeni?

Valentina Ursu: „Sigur că îl întreabă, dar, din câte am înțeles, foarte, foarte puțină lume de dimineață până acum a trecut hotarul.

sursa: Valentina Ursu / Radio Europa Liberă

31 de comentarii la „Radio Europa Liberă: La Ungheni, autoritățile locale veghează ca viața să meargă înainte