Judecătoria Ungheni a condamnat la închinsoare cinci bărbați pentru omorul din Vulcănești

Astăzi, în cadrul Judecătoriei Ungheni, a avut loc ședința finală în cadrul omorului intenționat din satul Vulcănești, raionul Nisporeni.



Potrivit unui comunicat al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), magistrații Judecătoriei Ungheni au emis următoarea sentință:

  • 12 ani închisoare pentru inculpatul vinovați de omor intenționat, peste 647.000 lei spre încasare, ca prejudici;
  • câte 2 ani închisoare pentru inculpații vinovați de huliganism agravant

Totodată, procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale urmează să conteste blândețea pedepselor.

Vedeți și Live // Ședința de judecată pe cazul omorului din satul Vulcănești, raionul Nisporeni

Comunicat integral al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale:

La solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Ungheni i-a condamnat la pedepse cu închisoarea între 2 și 12 ani pe cinci inculpați în cazul omorului intenționat al unui bărbat din Vulcănești, Nisporeni.

Aceștia au vârste cuprinse în 21 și 38 de ani și sunt originari din aceeași localitate cu bărbatul victimă. Crima a avut loc în fața casei acestuia, în prezența soției și copilei de 12 ani.

Inculpații au sosit cu mașina, au coborât din ea toți cinci, iar după ce au comis acte de huliganism agravat cu aplicarea violenței față de victimă și soția acestuia, unul din inculpați a tras în victimă de cinci ori din arma de foc pe care o deținea legal, după care bărbatul a decedat în drum spre spital.

Crima a avut loc la câteva minute după un conflict pe care victima l-a avut în preajma unui magazin din sat, cu doi din grupul inculpaților, care l-au numit pe bărbat cu cuvinte necenzurate.

Totuși, conflictul nu a escaladat atunci, așa cum a intervenit soția bărbatului, însă a reînceput la domiciliul acestuia.

Între aceste familii exista și un conflict mai vechi.



Bărbatul victimă, cu vârsta de 37 de ani, avea patru copii la întreținere, dintre care un copil cu vârsta de un an și jumătate. Inculpații au vârste cuprinse între 21 și 38 de ani, fără antecedente penale, majoritatea cu studii medii incomplete și cu copii la întreținere.

Suplimentar pedepsei, de la aceștia vor fi încasați solidar 10.000 lei pentru asistența juridică acordată reclamantei și a câte 5.000 lei de la fiecare cu titlu de prejudiciu moral.

În cazul inculpatului care a tras cu arma de foc în victimă – condamnat la 12 ani închisoare – din contul acestuia urmează să fie încasați peste 647 mii lei prejudiciu moral și material, precum și a câte 1.100 lei lunar pentru fiecare din cei 3 copii minori, până la împlinirea majoratului de către ei.

Pe parcursul judecării cauzei, inculpatul care a executat împușcăturile se afla în arest preventiv, iar ceilalți patru – arest la domiciliu, cu monitorizare electronică.

După pronunțarea sentinței, toți inculpații au fost luați în custodia autorităților, direct din sala de judecată.

Sentința a fost pronunțată vineri, 20 martie 2020 și este cu drept de atac.

Cel mai probabil că acuzatorul de stat din cadrul PCCOCS va contesta sentința, pe motivul blândeței pedepselor.

Citiți mai multe despre omorului din satul Vulcănești, raionul Nisporeni:



Un comentariu la „Judecătoria Ungheni a condamnat la închinsoare cinci bărbați pentru omorul din Vulcănești