Foto, Video // În doar 24 de ore, incendii de vegetație au cuprins 600 ha de teren, inclusiv 15 ha în satul Alexeevca din raionul Ungheni

În ultimele 24 de ore angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI au intervenit în 66 de cazuri pentru lichidarea focarelor de vegetaţie arsă.


Cele mai extinse incendii de iarbă şi stufăriş au fost înregistrate în raioanele Hânceşti, Ungheni, Străşeni, Anenii Noi, Şoldăneşti, Cahul dar şi municipiul Chişinău.

În localitatea Dolna, raionul Străşeni focul a nimicit peste 15 ha de teren, iar la Sărata Galbenă, Hânceşti incendiile de vegetaţie au compromis circa 6 ha de teren.

De intervenţia pompierilor a fost nevoie în localitatea Alexeevca, raionul Ungheni pentru a stinge 15 ha de iarbă cuprinsă de flăcări.

În raionul Şoldăneşti salvatorii au luptat cu flăcările care au cuprins mai multe terenuri în localităţile Răspopeni, dar şi Olişcani.

Pompierii din sud au intervenit în satul Văleni unde focul a mistuit 10 ha de iarbă şi stufăriș, iar în municipiul Chişinău, salvatorii au intervenit în cel puţin 13 cazuri de stingere a focarelor de vegetaţie arsă.

Potrivit IGSU focul a nimicit peste 600 ha de teren în urma arderii.

În acest context, pompierii şi salvatorii amintesc cetățenilor că arderea vegetației uscate este contraindicată.

În condiții de vânt și umiditate redusă orice sursă de aprindere poate provoca focare de proporții. În caz de situații de risc oamenii pot solicita ajutor apelând 112.

Dacă vă place cea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Galerie Foto / Video:

sursa: IGSU
sursa: Unghiul.com