FOTO // Accident feroviar pe linia Bălți – Râbnița. Un TIR a fost lovit de o locomotivă lângă satul Rogojeni, r. Șoldănești

Un grav accident feroviar a avut loc astăzi, în jurul orei 11:30, la intersecția unui drum regional cu linia de cale ferată Bălți – Râbnița din imediata apropiere a localității Rogojeni, raionul Șoldănești.




În accident au fost implicate un autocamion și o locomotivă a CFM

Vedeți și Foto // Accident feroviar grav pe traseul Chișinău – Tighina. Un bărbat și o femeie au decedat iar doi copii au fost transportați la spital

Potrivit mass-mediei locale, de vină ar fi conducătorul auto care nu a cedat în fața trenului în speranța că va reuși să treacă peste trecere.

Din imaginile publicate pe rețelele de socializare se observă că urmare a accidentului, remorca camionului a fost grav avariată.

Șoferul camionului de model DAF, în vârstă de 51 de ani, nu ar fi ținut cont de condițiile meteo și a traversat calea ferată la culoarea roșie a indicatorului.

Astfel, din cauza ceții și șoselei umede, acesta a fost tamponat de o locomotivă.

Potrivit oamenilor legii, șoferul riscă până la 1.500 lei amendă şi 6 puncte penalizare.

Dacă vă place cea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON

Galerie Foto: