Video // Nouă angajați ai INP cercetați penal pentru corupere pasivă

55 / 100 SEO Score

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI de comun cu angajații Procuroraturii Anticorupție, au documentat acțiunile ilegale ale 9 angajați din cadrul Inspectoratului național de patrulare (INP) al IGP.



Potrivit informațiilor preliminare, aceştia  ar fi extorcat şi primit de la conducătorii auto mijloace financiare ce nu li se cuvin pentru a nu întocmi  procese-verbale privind încălcarea Regulamentului  circulației  rutiere.

Operațiunea de documentare a ilegalităților a durat circa 6 luni, în rezultatul căreia au fost inițiate mai multe cauze penale în baza  art. 324 alin. (2) lit. b) și c), Cod penal (Corupere pasivă).

La moment, Procuratura Anticorupție a finalizat și a expediat în instanța de judecată 4 cauze penale,  iar în privința celorlalți bănuiți  urmărirea penală continuă.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

În continuare se efectuează acţiuni de urmărire penală, în scopul stabilirii implicării şi a altor persoane cu tangenţă la caz.

Dacă vă place cea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Translate »