În România a fost finalizată „autostrada electrică” Iaşi – Târgu Mureş

Deţinătorii de autoturisme electrice din Moldova și din Ardeal vor putea ajunge fără probleme de la Iaşi până la Târgu Mureş (şi invers) după ce pe traseu rutier au fost finalizate instalarea a 7 staţii de electrice încărcare.


Pe „autostrada electrică” Iaşi – Gheorgheni – Târgu Mureş sunt deja funcţionale staţiile din Iaşi, Târgu Frumos şi Cristeşti (jud. Iaşi), Taşca (jud. Neamţ), Gheorgheni (jud. Harghita), Sovata şi Târgu Mureş (jud. Mureş), transmite Ziarul de Iași.

Staţia de încărcare de la Târgu Mureş are o putere maximă de 93 kW.

Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie.

În plină dezvoltare se află şi „autostrada electrică” ce leagă Iaşi, Capitala Istorică a României cu Bucureşti, pe traseul căreia sunt instalate până acum staţii la Târgu Frumos, Roman, Bacău şi Adjud.

Până în prezent, prin intermediul staţiilor NEXT-E, posesorii de autovehicule electrice sau hibrid au utilizat 18 mii de kWh de energie electrică şi au parcurs peste 100 de mii de km.

Cele mai multe încărcări s-au făcut la staţiile din Suceava, Roman şi Iaşi.

Rețeaua pan-europeană NEXT-E include 6 țări diferite, iar 40 de stații de încărcare electrică din totalul de 252 din proiectul NEXT-E vor fi instalate în România și amplasate pe rutele:

  • Suceava-Bacău-Călărași;
  • Constanța-București-Timișoara;
  • Iași-Târgu Mureș – Alba Iulia.



Dacă vă place cea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON

One thought on “În România a fost finalizată „autostrada electrică” Iaşi – Târgu Mureş