Micuţul de 3 anișori, accidentat grav în trafic de tatăl său, îşi revine după operaţie. Mama rămâne încă în stare gravă

Micuțul de trei ani, care a ajuns la spital în urma accidentului grav de pe traseul R1 Ungheni – Chișinău din data de 31 decembrie  2019, și-a revenit după operația de ieri, iar starea acestuia este satisfăcătoare.



Potrivit medicilor de la Institutul Mamei și Copilului, băiatul va rămâne în secția de Reanimare încă o săptămână, dar dinamica de reabilitare este una pozitivă, transmite Publika.md

Sursa mai comunică că mama acestuia, în vârstă de 37 de ani, însă, continuă să fie în stare gravă, la Institutul de Medicină Urgentă.

Pe numele conducătorul auto, tatăl copilului și ex-soțul femeii, abia la 2 ianuarie 2020 a fost pornit o cauză penală, dar nu pentru tentativă de omor, ci pentru încălcarea regulilor de circulație.

Totodată, în loc să fie reținut pentru 72 de ore, bărbatul a fost internat la spital, în aceeași secție în care se află internată și victima sa.

În seara de 31 decembrie 2019, mama şi copilul veneau spre Capitală, în calitate de pasageri în maşina naşului de cununie, care era la volan.

La un moment dat, în apropierea localității Făgureni din raionul Străşeni, maşina a fost lovită puternic din spate, de un alt automobil, şoferul căruia a fugit de la faţa locului, imediat după impact.

La scurt timp însă, fugarul a fost reţinut de oamenii legii.

Acesta s-a dovedit a fi fostul soţ al femeii, un bărbat de 37 de ani, locuitor al oraşului Ungheni. El le-a spus oamenilor legii că nu îşi aminteşte să fi provocat un accident.



Dacă i se va demonstra vinovăţia, acesta riscă închisoare pe un termen de până la opt ani, dar şi anularea dreptului de a conduce.

sursa: Publika.md