Un șofer beat, a lovit un băiat de 12 anișori la Briceni

Un copil se zbate între viață și moarte, după ce a fost lovit de un automobil.

Accidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 20:00, în localitatea Caracușenii Vechi, din raionul Briceni, transmite Deschide.md



Potrivit poliției, victima, un copil de numai 12 anișori, se deplasa pe marginea carosabilului când a fost lovit din spate de un automobil de marca Volkswagen Caddy.

În urma impactului, copilul s-a ales cu multiple traumatisme și a fost transportat în stare gravă la Spitalul raional Briceni, unde a fost internată în secția de reanimare.

Automobilul implicat în accident era condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, care a urcat în stare de ebrietate la volan.

Fiind testat cu aparatul Drager, rezultatele au arătat că bărbatul avea o concentrație de 0.61 mg/l de alcool în aerul expirat.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală în acest caz, iar bărbatul riscă să rămână fără permis și să se aleagă cu o pedeapsă cu închisoarea.



One thought on “Un șofer beat, a lovit un băiat de 12 anișori la Briceni