Pavel Voicu, actualul Ministrul de Interne și originar din satul Măcăreşti, a venit cu o reacție urmare a tragediei rutiere în care o femeie însărcinată de 31 de ani, locuitoare a aceleiaş localităţi, a decedat astăzi pe patul de spital după ce a fost lovită mortal de un conducător auto fără permis de conducere.



Prin intermediul paginii sale de facebook, Pavel Voicu a transmis condoleanțe familiei îndurerate a ținut să accentueze că în aceste clipe de grea încercare, oficialul și întreaga familie a Ministerului Afacerilor Interne le este alături familiei și copiilor rămași orfani de mamă.

Capul familiei este și el polițist și activează în cadrul Direcției Vest al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

„Accidentele produse din cauza iresponsabilității șoferilor provoacă tragedii greu de acceptat.

Cu regret, în comuna Măcărești, localitate unde m-am născut eu, accidentul de astăzi a luat viața soției colegului nostru, polițist de frontieră.

Transmit condoleanțe familiei îndurerate, în aceste clipe de grea încercare și suntem alături pentru a oferi ajutor.

Poliția va continua să se implice în prevenirea accidentelor rutiere și să acționeze în strictă conformitate cu legea atunci când atestă încălcări în trafic, pentru a spori gradul de siguranță.

Vom înăspri pedeapsa pentru aceste încălcări și vom intensifica acțiunile de prevenire, dar, polițiștii de unii singuri nu vor reuși, căci responsabilă este întreaga societate și conștiința fiecărui participant la trafic.

Dragi cetățeni, comunicați atunci când sunteți martori a unor abateti, interveniți, raportați poliției, fiți suportul nostru în rezolvarea acestei mari probleme”, se arată în postartea lui Voicu.



Amintim că o tânără însărcinată a decedat la Spitalul raional Ungheni, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa neregulamentar traseul național G91 Ungheni – Bărboieni – M1.

Accidentul ar fi avut loc astăzi, în jurul orei 10:55.

Potrivit poliției, șoferul nu era în stare de ebrietate, dar nici nu deținea permis de conducere.

Pe acest caz, Inspectoratul de Poliție Ungheni a pornit o cauză penală conform art. 264 al. 3 C.P. al R. Moldova, iar tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 72 de ore.