Epopea Autostrăzii Unirii // Activiștilor Ieșeni au adresat un nou apel Președintelui și Guvernului României

Ieșenii sunt revoltați de faptul că o singure regiune a României, Moldova, a fost lăsată, intenționat ori nu, fără oportunități reale de dezvoltare economică, prin lipsa unor autostrăzi.

Activiștii atrag atenția că Stadiul proiectului Autostrăzii A8/Ungheni – Iași – Târgu Mureș este același ca în perioada 2011 – 2015, când Masterplanul General de Transport al României (MPGT) se afla în lucru, transmite rfi.ro



Nicio promisiune electorală cu privire la realizarea acestui obiectiv de importanță națională nu a fost concretizată de către niciun Executiv, din 2007 până în prezent.

Ce vor activiștii? 

Numirea unei persoane din fiecare asociație, calificate din punct de vedere tehnic, pe posturi de consilieri ai Ministrului Transporturilor, respectiv ai Directorului General al CNAIR, cu scopul de a monitoriza, a raporta din teritoriu și a oferi soluții tehnice pentru implementarea principalelor proiecte din regiunea Moldovei”, a explicat Cătălin Urtoi, Împreună pentru A8.

La rîndul lui, Adrian Covăsnianu, vicepreședinte al Asociației „ Moldova vrea autostradă „a continuat: „O a doua solicitare, înființarea unei Unități de Implementare a Proiectului (UIP) în ceea ce privește obiectivul de investiții Autostrada A8/Autostrada Unirii, care ar putea funcționa în cadrul Instituției Prefectului Județului Iași, având reprezentanți din partea Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanțelor, Ministerului Mediului, Ministerului Fondurilor Europene, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, CJ Iași, CJ Neamț, CJ Harghita și Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Unitatea va avea rol atât consultativ, cât și de monitorizare și urmărire tehnică a proiectului“.

Reprezentantii asociatiilor „Împreuna pentru A8” și „Moldova vrea Autostradă” susțin ca de 12 ani , patru milioane de locuitori din Moldova sunt, de fapt, doar victime ale incompetenței factorilor implicați și ale deciziilor executive politice neinspirate. Ce argumente au?

Adrian Covasnianu, vicepreședinte al Asociatiei „Moldova vrea Autostradă explică că „stadiul lucrărilor de infrastructură din Moldova reprezintă cu adevărat imaginea unei coordonări dezastruoase, a lipsei de implicare și execuție de proiecte prin fonduri europene a responsabililor din Guvern și CNAIR, dar și a faptului că unele licitații au fost tergiversate nepermis de mult, prin blocarea acestora de mai multe ori, din diverse motive.

Proiectele majore ale Moldovei, adică cele două autostrăzi A8 și A7, sunt încă în faza de SF, Proiectare, însă unele tronsoane din acestea sunt departe și de etapa privind realizarea studiului de fezabilitate (vezi Lețcani – Tg. Neamț/A8; Centura Iașului Vest – Nord/A8; Iași – Ungheni/A8; podul de la Ungheni/A8).

Concret, în faza de construcție se află doar Centura Bacăului (30 km, din care doar 16 km la profil de autostradă, care fac parte din viitoarea autostradă A7, și câteva drumuri naționale, aflate în diverse stadii de execuție de mai mulți ani)“.



 De ce sunt blocate proiectele de modernizare a infrastructurii din Moldova?

Specialiștii organizațiilor civice „Împreuna pentru A8″ și „Moldova vrea Autostradă” afirmă că licitațiile au fost demarate foarte târziu de catre reprezentanții fostului Executiv, iar cu fiecare ocazie au fost exprimate puncte de vedere diferite, conform cărora lipsa specialiștilor ori a fondurilor sunt principalele cauze ale întârzierii îndeplinirii procedurilor legale.

Mai mult, activistii spun ca „s-a  recunoscut public faptul că unele acțiuni au fost întreprinse datorită presiunii exercitate de către asociațiile din Moldova, care militează pentru construirea de autostrăzi.

Însă, există și cazuri în care proiectele sunt derulate în urma presiunii politicienilor (vezi cazul A13/Bacău – Brașov).

Multe proiecte au fost demarate, însă, prin decizie politică, fără a exista o soluție financiară, iar altele au fost întârziate sau blocate artificial. Soluția ar fi o restructurare reală a CNAIR și implicarea specialiștilor (externi), care, spun activistii,din păcate, lipsesc sau nu au putere de decizie.

Această disfuncționalitate se observă în întocmirea caietelor de sarcini, evaluări, urmărirea lucrărilor pe teren”.

Autostrada Unirii? Desene pe asfalt!

După promulgarea Legii 291/2018 – Legea Autostrăzii Unirii, nu s-au facut progrese notabile în ceea ce privește acest realizarea acestui obiectiv de importanță națională, o opinie cvasi-unanimă.

Nu se știe nimic despre Târgu Neamț – Iași care este prevăzut a fi realizat prin parteneriat public privat.

Cât proveste podul de la Ungheni s-a avansat termenul de martie 2020 pentru analiza unei singure oferte. Și este posibil să se piarda finantarea europeana pe următorul exercutiu bugetar.

Și soseaua de centura a Iasului este ca pasărea măiastră .Toata lumea vorbește despre ea dar nimeni nu o vede.

Mai mult activistii se întreabă cum va arata bugetul pe anul viitor. Iar promisiunile trebuie respectate.

Pentru ca până acum infrastuctura este modernizata în Moldova doar pe hirtie.

E drept cu creioane colorate!

PDF iconsituatie_proiecte_infrastructura_ipta8_mva_18_11_2019_1.pdf



sursa: rfi.ro

Redacția News.Ungheni.org amintește că „Epopea” construției Autostrazii Ungheni – Iași – Târgu Mureș are o istorie bogată. Pentru mai multe detalii, acesați: