„Frizerii din Călărași” vor plăti desbăgubiri morale de zeci de mii de lei unuia dintre tinerii tunși forțat

„Frizerul din Călărași”, Sergiu Buruiană, și unul dintre prietenii săi, Nicolae Mocrea, care în vara anului trecut au tuns forțat doi tineri la o benzinărie din orașul Călărași, vor plăti despăgubiri morale de zeci de mii de lei.



O decizie în acest sens a fost luată de magistrații de la Curtea de Apel, care au admis apelul uneia dintre victime în partea laturii civile.

În decembrie 2018, prin sentința Judecătoriei Strășeni, Buruiană a fost condamnat în acest dosar la doi ani de închisoare, cu încasarea sumei de 7 mii de lei cu titlu de prejudiciu moral. Ceilalți prieteni ai săi s-au ales cu amenzi penale a câte 50 500 de lei, unul dintre ei, Nicolae Mocrea, fiind nevoit să achite și 7 mii de lei cu titlu de prejudiciu moral.

Nefiind de acord cu sentința în cauză, atât partea vătămată, cât și doi dintre inculpați, au declarat apel.

Partea vătămată a considerat că suma de 7 mii de lei cu titlu de prejudiciu moral este „vădit disproporționată”, menționând că instanța nu a dat o apreciere corectă.

Astfel, aceasta a solicitat pronunțarea unei noi hotărâri, cu încasarea prejudiciului moral a câte 50 500 de lei.

Avocații inculpaților, la rândul lor, au invocat că aceștia și-au recunoscut vina și au colaborat cu organele de urmărire penală.

Respectiv, aceștia au solicitat o pedeapsă mai blândă pentru Buruiană, sub formă de amendă, iar în cazul celuilalt inculpat, o amendă mai mică.

Curtea de Apel a respins însă apelurile înaintate de avocații inculpaților, acceptând doar apelul părții vătămate, și pronunțând o nouă decizie.

„Colegiul Penal consideră că cuantumul prejudiciului moral în mărime de 20 000 lei pentru partea vătămată de la fiecare din inculpații Mocreac Nicolae și Buruiană Sergiu, este echitabil ținând cont de suferințele psihice și fizice care au fost provocate părții vătămate în rezultatul acțiunilor infracționale ale inculpaților”, este menționat în decizia Curții de Apel.



Articolul poate fi citit integral accesând Ziarul de Gardă.