Foto // Primăria Zagarancea „în vizorul” lui Constantin Codreanul, basarabeanul din parlamentarul de la București

Vizită de nivel înalt la Primăria comunei Zagarancea.

La 9 noiembrie curent, Constantin Codreanu, deputat basarabean din Parlamentul României și Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara graniţelor ţării, a întreprins o vizită în municipiul Ungheni și în comuna Zagarancea.



În municipiul Ungheni, parlamentarul român originar din com. Bilicenii Vechi, raionul Sângerei, a vizitat Biroul Consular al României la Ungheni, iar în comuna Zagarancea – Primăria

Potrivit lui Vasile Gaviuc, proaspătul primar investit al comunei, oficialii au discutat despre ceea ce reprezintă comuna Zagarancea, care este potențialul de dezvoltare al comunei și prioritățile fixate de către noul primar

Vasile Gaviuc mai comunică că Constantin Codreanu a asigurat că îi va susține în toate inițiativele propuse, inclusiv în domeniul înfrățirilor cu localități din România și implementarea proiectelor transfrontaliere.

„La acelaș subiect și Constantin Codreanu a publicat un mic rezumat despre vizita sa la Primăria Zagarancea și despre promisiunile pe care urmează să le implementeze în viitorul apropiat:

Îi voi fi un partener de încredere în orice demers în care îl voi putea sprijini, primul dintre ele fiind unul urgent – realizarea unui acord de înfrățire cu o localitate din România.

M-am bucurat să îl cunosc și pe domnul Sevastian Andriuță, întreprinzător local și consilier independent. Om cu mult spirit de inițiativă – o dovedește muzeul în aer liber amenajat în localitate și succesele din domeniul sportiv cu echipele de fotbal din diverse segmente de vârstă.

În decembrie, după meciul pe care îl are programat cu (atenție!) echipa under-13 a FCSB, la București, i-am invitat pe copiii din Zagarancea să viziteze Palatul Parlamentului.

Voi reveni la Zagarancea peste câteva săptămâni cu donații de carte în cadrul proiectului “100.000 de cărți pentru Basarabia” și pentru a selecta câțiva copii care vor vizita capitala României, alături de copiii minunați de la Sculeni și din Ungheni, în cazul cărora am o restanță de câteva luni pe care abia aștept să o lichidez”



Galerie Foto: