Elevii CESF Ungheni continuă seria faptelor bune salubrizând încă două grădini a persoanelor în etate din mun. Ungheni

Seria faptelor bune realizate de către studenții Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei din municipiul Ungheni este în continuă creștere.

După ce la 21 octombrie curent, câțiva elevii ai singurei instituții de învățământ ce pregătește cadre pentru Poliția de Frontieră au curățat de buruiene grădina unei mătușe singuratice din cartierul Ungheni Deal, ieri, au mai salubrizat încă două grădini



De această dată, alte două bătrâne de 82 și 76 de ani din Ungheni au primit ajutor din partea viitorilor polițiști de frontieră.

Potrivit unui comunicat al instituției, în gradina celei mai în vârstă femei buruienile erau mai înalte decât gardul. Astfel, tinerii au le-au smuls, apoi au greblat și le-au evacuat pentru a elibera teritoriul. Ulterior, au săpat pământul din jurul casei.

Pentru cea de-a doua bătrână singuratică, elevii Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei și-au adus aportul doar la săparea grădinii.

În urma acestor acțiuni de voluntariat, elevii CESF încheie misiunea asumată pentru acest sezon de a oferi o mână de ajutor vârstnicilor singuratici.

Sursa mai informează că acțiunile sus menționate sunt realizat în colaborare cu Direcția Generală Asistență Socială și Protecția Familiei al Consiliului raional Ungheni.

Galerie Foto:

Un comentariu la „Elevii CESF Ungheni continuă seria faptelor bune salubrizând încă două grădini a persoanelor în etate din mun. Ungheni