Foto, Video // „O zi cu polițistele de frontieră” la Ungheni

Ieri, 1 noiembrie curent, Poliția de Frontieră a desfășurat un exercițiu tactic demonstrativ „O zi cu polițistele de frontieră”.

Evenimentul dat face parte din proiectul „Femeia – Forța motrice a schimbării Poliției de Frontieră”, cu scopul de a evidența aportul femeii în asigurarea securității frontierei de stat, prin implicare în acțiuni la nivel strategic, operațional și tactic, transmite Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.



Conform programului, toate exercițiile s-au desfășurat în raza municipiului Ungheni.

Deschiderea evenimentului a fost inițiată chiar de pe traseul Chișinău – Ungheni, unde reprezentantele echipei mobile au înscenat verificarea mijloacelor de transport în zona de frontieră și trecerea acestora prin filtru de sesizare a substanțelor radioactive.

Urmare a executării activității conform procedurii de control speciale, simularea a culminat cu primirea a câte un buchețel de flori pentru toate doamnele implicate.

După care oaspeții și reprezentații mass mediei au fost invitați să viziteze Direcția regională VEST, unde angajații au prezentat sediul și tehnica din dotare, pentru a fi cunoscute îndeaproape condițiile de lucru.

Ulterior, viitoarele polițiste de frontieră, care își fac studiile la Centrul de Excelență în Securitatea de Frontieră, au demonstrat unele elemente tactice de intervenție.

Programul a continuat cu vizitarea nemijlocită a frontierei moldo-române.

La mijlocul podului Eiffel, aflat în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni, a avut loc o întâlnire cu reprezentantele Poliției de Frontieră Române, prin care s-a apreciat buna cooperare dintre cele două instituții și transmiterea reciprocă a mesajului de motivare, felicitare și importanța aportului în activitate a polițistei de frontieră.

Pe poligonul din satul Zagarancea, șase angajate al Poliției de Frontieră, instruite de către colegii deținători ai Beretelor de Onoare, au demonstrat cât de abile sunt în mânuirea armelor, iar faptul că pot interveni în diverse situații este rezultatul muncii depuse și redundanță acestora în activitățile de frontieră.

Mai apoi a avut loc simularea unei tentative de trecere a frontierei de stat și reținerea infractorului cu ajutorul câinelui de serviciu Băisy, al cărei instructor chinolog este Marina Ivasiuc, unica polițistă de frontieră în domeniul dat.



Exercițiul propriu-zis a fost încheiat cu alte ședințe de trageri, unde fetele de la CESF au demonstrat că, în pofida perioadei scurte de studii, au reușit să obțină rezultate bune și la acest capitol.

De menționat că pe tot parcursul exercițiului ne-a onorat cu prezența ofițerul de linie din Uniunea Europeană, Jesionowska Katarzyna, care este detașată în calitate de expert și observator la Sectorul Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinau”.

Evenimentul a culminat cu discuții în jurul unui foc de tabără, unde toți participanții și-au împărtășit impresiile și au avut parte de muzică și voie bună.