Video // Șofer beat criță pe străzile din Chișinău, denunțat la poliție de către cetățeni

În amiaza zilei de ieri, la linia telefonică destinată exclusiv pentru sesizarea poliției în cazurile de conducere a automobilelor în stare de ebrietate, a parvenit un apel telefonic de la un cetățean precum că pe bd. Dacia spre str. București un automobil de model Volkswagen Passat se deplasează neuniform încălcând normele circulației rutiere.



Șoferul care a sesizat poliția văzând riscurile la care expune traficul rutier conducătorul Passatului, a continuat urmărirea acestuia înștiințând telefonic inspectorii despre fiecare moment al deplasării.

Astfel, la câteva minute agenții de patrulare care asigurau siguranța traficului rutier în zona centru, au stopat automobilul denunțat de cetățean.

La volanul autovehiculului se afla un bărbat în vârstă de 42 de ani, vizibil în stare de ebrietate. Acesta a fost escortat la Brigada de Patrulare a INP.

Supus testului alcoolscopic, aparatul Drager a confirmat prezența alcoolului, în aerul expirat fiind 1,25 mg/l. Pe numele acestuia a fost pornit proces penal.

Reamintim: dacă sunteți martorul unei tentative de conducere a automobilului sub influența alcoolului, anunțați imediat Poliția la numărul unic de telefon 067112902 sau la 112.

Este importantă implicarea fiecărui cetățean, astfel putem salva vieți omenești și putem avea un trafic în siguranță.