Medicii de la Spitalul Clinic Republican explică de ce nu au putut-o salva pe Elena, femeia care a decedat după ce a născut la SR Ungheni

„Elena avea 24 de ani și o fiică de patru ani acasă. Pe 18 octombrie a adus pe lume doi gemeni perfect sănătoși, dar starea ei de sănătate s-a înrăutățit brusc. Medicii de la Spitalul Raional Ungheni, unde a avut loc nașterea, au diagnosticat-o cu Sindromul Hellp, o complicație obstetricală, care a provocat declanșarea altor patologii, în opinia acestora, incompatibile cu viața.



În stare extrem de gravă, a doua zi seara, pacienta, a fost internată la Spitalul Clinic Republican”

Articolul a fost preluat integral de pe portalul Sanatate INFO, cu indicarea surselor în orginal, fără careva ingerință în text.  

O echipă de specialiști din departamentul de Terapie Intensivă au acționat contra cronometru, dar din nefericire, femeia a murit. Decesul, spune șeful clinicii ATI, Victor Cojocaru ar fi fost posibil de prevenit, dacă gravida era spitalizată până să nască într-o instituție specializată de nivelul III.

Elena a ajuns la Spitalul Raional pe 17 octombrie la ora 13 și 35 de minute, întrucât împlinise termenul de 40 de săptămâni de gestație. Directorul instituției, Andrei Alexeev a povesti portalului nostru că femeia ar fi avut picioarele endemate, iar în  timpul examenelor clinice, ar fi început contracțiile.

„Elena a născut pe data de 18 la 1.00 noaptea. În procesul examinării și observației în dinamică s-a declanșat nașterea. Ea a născut natural. S-a făcut consultație și cu clinicile terțiare și s-a luat decizia ca în niciun caz să nu i se facă cezariană. Comisia ministerială a luat deja toate datele, să vedem decizia și rezultatele expertizei”, a precizat directorul.

Andrei Alexeev a mai declarat pentru Sănătate INFO că medicii de la Ungheni ar fi întreprins toate acțiunile care puteau fi făcute la nivelul unui spital raional. Nimic nu ar fi prevestit complicațiile, care au apărut la scurt timp după naștere.

„Noi am făcut tot posibilul să o salvăm. Femeia nu avea contracții, a venit pentru că în acea zi se împlineau 40 de săptămâni. A internat-o medicul cu categorie superioară. La 16.00 a venit medicul de gardă, s-a văzut că situația nu-i ordinară și a apelat la medicul de urgență la domiciliul.

Nașterea au primit-o doi medici.

După ce a născut, a vorbit cu mama ei. Femeia era în stare stabilă. Brusc pe la 2.00 – 2.30 s-a ridicat tensiunea și a fost transferată în secția de reanimare. În decurs de 24 de ore s-au analizat componentele sângelui, s-a adus de la Chișinău masă trombocitară, crioprecipitat, s-a făcut fibrogastroscopie, s-a făcut ultrasonografie.

Pe 18 ea era netransporabilă, iar pe 19, când tensiunea s-a normalizat, am transferat-o. După naștere a apărut o complicație severă, Sindromul Hellp, complicație poliorganică cu hemoragie”, a explicat Andrei Alexeev.



Elena a fost transferată la Spitalul Clinic Republican în seara zilei de 19 octombrie. O echipă formată din anesteziologi, specialiști în terapie intensivă, chirurgi, neurologi, urologi, chirurgi toracici, medici de laborator, medici imagiști, specialiști în medicină nucleară au muncit contra cronometru doar să o salveze. Medicii au reușit să o scoată din comă de două ori.

„A ajuns în stare gravă, critică cu o mortalitate predictivă de peste 95 la sută. Mulți parametri ai pacientei erau incompatibili cu viața. Pacienta a fost imediat conectată la aparate de monitorizarea a vitalității, fiind întreprinse o serie de măsuri de terapie intensivă.

Vreau să spun că am avut un mic succes până a doua zi. Pacienta a ieșit din comă, a început să reacționeze. Rezervele de viață erau epuizate, ceea ce a dus la declanșarea celui de-al doilea val de complicații”, a povestit Victor Cojocaru, șeful clinicii ATI din cadrul Spitalului Clinic Republican „T.Moșneaga”.

Elena a ajuns la Spitalul Clinic Republican în stare critică, speranța ei de viață fiind de doar 5 la sută.

Parametrii clinici și paraclinici, a explicat Victor Cojocaru, erau practic incompatibili cu viața.

„Elena suferea de Sindrom de Disfuncţie Multiplă de Organe, Sindrom HELLP sever, Sindrom de CID sever, Insuficienţă respiratorie acută, Insuficienţă cardiovasculară acută, Insuficienţă hepatică fulminantă, Insuficienţă renală acută, suspiciune la detresă lipidică a ficatului la gravide, cu necroză hepatică acută, acidoză metabolică critică.

Sindrom inflamator general cu evoluţie spre sepsis (rezultatele analizelor prelevate la internare au confirmat sepsisul obstetrical fulminant), sindrom anemic sever, hemoragii multiple externe şi interne”.

Victor Cojocaru a adăugat că pacienții în asemenea stări grave sunt expuși riscului de a face infecții. 

„Noi am făcut tot posibilul și am scos-o din starea de șoc. Însă pacienții cu așa stări grave sunt expuși infecțiilor. S-a confirmat ulterior că organismul ei a fost afectat de sepsis violent. Decesul a fost inevitabil.

Dacă nu ar fi fost adusă aici, decesul ei ar fi survenit în cel mult o oră. Decesul ar fi putut fi prevenit prin spitalizarea gravidei până la naștere în clinica de obstetrică și ginecologie de nivel III, adică nu la Ungheni, ci la Chișinău. Cauza decesului va fi clară numai după expertiza morfopatologică”, a ținut să precizeze Victor Cojocaru.

Acum a comisie de specialiști de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale investighează cazul Elenei la toate etapele de intervenție medicală, inclusiv decesul. Ministra, Ala Nemerenco, scria pe Facebook, pe 21 octombrie că a insistat ca tânăra mamă să fie transferată la un spital de nivel republican, precizând că femeia se afla într-o stare critică, dar că starea ei se îmbunătățea. Alte detalii, demnitara nu a oferit. 



Am întrebat la Spitalul raional Ungheni dacă și acolo se face vreo anchetă internă. Andrei Alexeev ne-a spus că nu au reușit, deoarece nu știau cum va evolua starea Elenei.

„Noi nu știam că se va termina așa, de aceea nu am reușit să convocăm comisia. Așteptăm comisia ministerială. Doamna ministră știe de acest caz”, a declarat directorul.

Sănătate INFO a reușit să ia legătura cu soacra Elenei, doamna Valentina, întrucât pe rețelele de socializare internauții au demarat o adevărată campanie de caritate. Îndurerată, femeia a refuzat să comenteze situația, arătându-se sceptică în privința finalității cazului.

„Nu vreau să comentez nimic. Oricum în țara asta nu se face nimic. Nu vreau să sufere copiii. Au fost niște copii așteptați. Avem tot ce ne trebuie”, a menționat  bunica Valentina.

Anul trecut la maternitatea din Ungheni s-au născut 1035 de copii, ceea ce înseamnă că lunar aici s-au născut câte 85 de copii. În acest an, spune directorul Alexeev, numărul nașterilor este și mai mic.

sursa: Sanatate INFO

2 comentarii la „Medicii de la Spitalul Clinic Republican explică de ce nu au putut-o salva pe Elena, femeia care a decedat după ce a născut la SR Ungheni