O fetiță de 9 ani din mun. Strășeni a fost dată dispărută. După 6 ore de căutări – a fost găsită într-o gură de canalizare

Ieri, în jurul orelor 17:00, o fetiță de nouă ani din municipiul Strășeni a fost anunțată în căutare. La apelul părinților și al rudelor, Inspectoratul de Poliție Strășeni și-a mobilizat angajații.




Totodată, rudele au cerut ajutor și de la internauți.

Potrivit unui mesaj publicat pe facebook, remis inclusiv și la redacția noastră, mai multe persoane solicitau ajutorul întru identificarea copilei:

„Pe data de 23.10.2019, orele 17:00, s-a pierdut o fetiță în or. Strășeni. A plecat la magazin în regiunea autogării și nu s-a întors. O cheamă Ionela și are vârstă 8-9 ani.

Cei care au văzut-o rog să apelați la nr : 068 034 630 … Distribuiți va rog mult postarea”

După mai bine de șase ore de căutări, micuța a fost găsită într-o gură de canalizare de aproape trei metri adâncime.

Un polițist care a urmărit imaginile video de pe o cameră de supraveghere instalată în apropierea gării auto, a observat cum minora se întorcea de la magazin, iar la un moment dat a dispărut.

Oamenii legii au mers la faţa locului şi au observat că în acel loc este o gaură de canalizare care nu era acoperită şi au observat-o pe copilă acolo.

Ulterior, rudele au anunțat și pe facebook că Ionela a fost găsit:

„Ionela sa găsit, a căzut într-o gaură de canalizare de lângă autogară. Mulțumim tuturor celor care sau implicat.”

Din fericire, fetiţa nu s-a rănit, dar s-a ales cu o sperietură.