Zilele Filmului Românesc se vor extinde la Călărași, Cahul și Nisporeni

Zilele Filmului Românesc, devenite un eveniment cinematografic de tradiție în R. Moldova, care s-au desfășurat la Chișinău în perioada 10-13 octombrie, se extind în premieră în acest an în alte două orașe și un municipiu – Călărași, Cahul și Nisporeni, transmite MOLDPRES.



Potrivit organizatorilor, cea de-a cincea ediție a Zilelor Filmului Românești oferă astfel șansa publicului cinefil și din alte orașe ale Republicii Moldova să vadă câteva dintre reușitele cinematografiei din România, de ieri și de azi.

Călărași

Documentarul  „Călărași – un ținut la poarta Raiului” (2018) al regizorului Dumitru Grosei, va deschide, vineri, 25 octombrie, Zilele Filmului Românesc la Călărași, în prezența echipei și a mai multor invitați.

Tot la Călărași vor putea fi văzute filmul polițist „La Gomera” (2019), de Corneliu Porumboiu, prezentat la Festivalul de la Cannes și propus de România la Premiile Oscar, drama „Orizont” (2015), de Marian Crișan, adaptare modernă după nuvela „Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici, și filmul clasic „Răscoala” (1965), de Mircea Mureșan, care îl are în rolul principal pe marele actor cu origini basarabene Ilarion Ciobanu.

La Călărași, proiecțiile vor avea loc timp trei zile, de vineri până duminică, la Casa de Cultură din localitate.

Cahul

În municipiul Cahul, evenimentul se va desfășura la Teatrul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” în zilele de 1 și 2 noiembrie, când vor putea fi văzute trei filme extrem de așteptate.

Este vorba de comedia romantică „Povestea unui pierde-vară” (2018), regizată de Paul Negoescu și cu actorul Alexandru Papadopol în rolul principal, „Orizont” (2015), de Marian Crișan, și „Răscoala” (1965), de Mircea Mureșan.

Nisporeni

Pelicule prezentate la Cahul vor putea fi văzute și la Casa de Cultură din Nisporeni, în zilele de 9 și 10 noiembrie.

Zilele Filmului Românesc sunt organizate de Asociaţia Cineaştilor Independenţi Alternative Cinema din R. Moldova și Casa de producţie ”Rova Film” din România, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău ș. a.