Editorial de Jurnal de Chișinău // La 100 de ani, așteaptă să se întâmple Unirea. Istoria lui Mihail Munteanu din Căbăiești, Călărași

„În fiecare an, la ziua sa de naștere, Mihail Munteanu le spunea copiilor săi că va trăi până în 2018, pentru că, în viziunea lui, atunci trebuia să se producă unirea Basarabiei cu România”. Așa începe editorialul „La 100 de ani, așteaptă să se întâmple Unirea” realizat de către Victoria Popa pentru Jurnal de Chișinău



Mihail Munteanu s-a născut la un an de la Marea Unire din 1918, la 8 octombrie 1919, în satul Căbăiești, raionul Călărași, într-o familie de basarabeni care au avut 11 copii. A fost încorporat în Armata Română la Craiova și Pitești (1943) și a participat la cel de-al Doilea Război Mondial.

sursa: Jurnal de Chișinău

A îndurat foame și frig. A ajuns să-și sărbătorească un veac de la naștere împreună cu cei patru copii ai săi și să guste din tortul jubiliar alături de nepoți și strănepoți. Moșul nu are o rețetă specială de longevitate pentru că „fiecare om are viața lui”, susține acesta.

A mâncat puțin, dar s-a mișcat mult. Nu i-au lipsit toată viața borșul, zeama și fasolea. Şi un păhăruţ de vin.

8 octombrie 2019, ora 9.45. Un cârd de rațe zgomotoase ciugulesc la intrarea în satul Căbăiești, raionul Călărași, sub indicatorul colorat. Citesc scris cu litere vopsite în galben și verde denumirea localității. Drumul șerpuit de țară ne duce la poarta celui mai în vârstă om din localitate.

La poartă ne întâlnește Vasile Munteanu (1957), fiul cel mai mic al omagiatului, care locuiește într-o ogradă cu cel care l-a crescut și îndrumat. Deși afară e brumar, în ograda îngrijită a lui Mihail Munteanu totul e verde, începând cu poarta, via cățărată, încărcată cu struguri, umbrește curtea și dosește ferestrele albe din fața casei, şi ea de culoare verde.

La intrarea în casă cele două fiice emoționate, Nina (1950) și Zinaida (1952), ne îndeamnă să le pășim pragul casei părintești.

O masă lungă plină cu bucate alese trădează pregătirile din zori pentru oaspeții aşteptaţi care le vor intra în casă de ziua tatei.



„La tata totul era lună”

În interior, într-o cameră luminoasă, așezat pe pat, îmbrăcat cu haine calde, cu ciorapi de lână și în șoșoni, cu pălărie neagră, ne întâlnește bărbatul care azi împlineşte un secol. Cu ochii veseli și mâinile împreunate, bătrânul ne răspunde cu sfială la binețe.

„L-am îmbrăcat mai gros, ca să nu-i fie frig, dar și să fie frumos, pentru că azi întâmpină oaspeți”, ne spune într-un grai românesc frumos cea mai mare fiică, Nina. Aflu că locuiește la București.

După ce-şi îmbrățișează și-și felicită bunelul ajuns la 100 de ani de viață, una dintre nepoate, Victoria, dau și eu mâna cu moșul. Acesta mi-o strânge puternic.

În jurul nostru fiicele Nina și Zinaida și fiii Constantin și Vasile îl anunță cu voce tare că voi discuta un pic cu el și să-mi povestească ce-l voi întreba. Moş Mihail aude mai greu, dar schițează un zâmbet în timp ce strânge din umeri asemeni unui copil supus. Aflu că și așa n-a fost vorbăreț în viață, mai mult tăcea, iar vorbele scoase erau cu tâlc.

sursa: Jurnal de Chișinău




continuarea articolului îl găsiți pe Jurnal de Chișinău