Video // Un șofer beat, cu 1.27 mg/l în aerul expirat, a fost „prins” de INP în sectorul Botanica al Chișinăului

Un conducător auto în vârstă de 38 de ani a rămas fără permisul de conducere, după ce a fost depistat de către ofițerii de patrulare în stare avansată de ebrietate.



Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Național de Patrulare, bărbatul a fost oprit la 11 octombrie curent, aproximativ la ora 11:10, în sectorul Botanica, iar din video publicat de poliție, se vede cum acesta avea dificultăți de a ieși din mașină.

„În timpul supravegherii circulaţiei rutiere în sectorul Botanica, inspectorii au observat un automobil Toyota care se deplasa neregulamentar.

Şoferul autovehicului a fost stopat pentru verificări, moment în care poliţiştii au simţit un miros puternic de alcool şi vizibil în starea avansată de ebrietate”.

Conducătorul autoturismului a fost condus la Dispensarul narcologic, supus testului alcoolscopic, aparatul Drager a confirmat prezenţa alcoolului, în aerul expirat fiind de 1,27 mg/l.

Bărbatul de 38 ani a rămas fără permis de conducere şi urmează să fie supus tuturor procedurilor legale.

Amintim că INP a mai comunicat în perioada 4-10 octombrie 2019, inspectorii de patrulare au documentat 4 761 de încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere, dintre care cele mai multe pentru că au depăşit limita de viteză – 2 448.



Translate »