Anticorupție.md // Suspecții omorului din Vulcănești au ajuns pe banca acuzaților

Judecătoria Ungheni a pus pe rol dosarul în care cinci locuitori ai satului Vulcănești, raionul Nisporeni, cu populație preponderent de etnie romă, sunt învinuiți că l-au ucis pe un consătean de-al lor, în vârstă de 38 de ani.


Articolul a fost preluat integral, cu indicarea surselor în orginal, fără careva ingerință în text.  

Completul de judecată, format din trei magistrați, a amânat însă ședința preliminară, deoarece principalul suspect, deținut în Penitenciarul nr. 13, nu a fost escortat la ședință pe motiv că a suferit o intoxicație alimentară, transmite Anticorupție.md

Sursa mai transmite că completul de judecată a decis în privința prelungirii arestului preventiv.

Astfel, a fost prelungit cu 30 de zile arestul în penitenciar pentru Ruslan Ibrian, tânărul care ar fi apăsat pe trăgaci, iar ceilalți patru presupuși complici ai săi, învinuiți de huliganism, au fost plasați pentru încă 30 de zile în arest la domiciliu.

La ședința de judecată a fost prezent și președintele organizației obștești Moldova mea, Fiodor Ghelici, care a prezentat instanței un document că este „ambasadorul unei organizații internaționale”.



Sursa mai amintește că Fiodor Ghelici a organizat trei conferințe de presă, învinuind organele de drept că ar încerca să mușamalizeze dosarul după ce ar fi fost mituiți de către rudele învinuiților.

Fiodor Ghelici a organizat luna trecută și protestul rudelor victimei în apropierea sediului Președenției și a Curții Supreme de Justiție, pentu a-și exprima dezacordul că patru din învinuiți au fost eliberați din penitenciar și plasați în arest la domiciliu.

Poliția din Ungheni a luat măsuri sporite de securitate în timpul desfășurării ședinței de judecată în cazul romilor din Vulcănești, instanța fiind împânzită de polițiști. Decizia a fost luată după ce familia victimei a lansat în spațiul public mai multe amenințări cu râfuiala fizică.

Referitor la acest cazi, Anticorupție.md transmite că, Serghei Stoica din satul Vulcănești a murit după ce a fost împușcat, în seara zilei de 25 mai. Cinci consăteni au venit la el acasă pentru a clarifica o neînțelegere. Între ei s-a iscat o ceartă, iar unul a scos pistolul și a tras de câteva ori în direcția stăpânului casei.

Sub presiunea rudelor decedatului, dosarul a fost investigat de organele de drept din Chișinău, iar la sfârșitul lunii august, a fost trimis pentru examinare la Judecătoria Ungheni.

Principalul suspect este învinuit în baza articolului 145 alineat doi din Codul Penal, care prevede de la 15 ani de închisoare până la detenția pe viață pentru omor premeditat în circumstanțe agravante.



Celorlalți patru li se incriminează articolul 287, alineatul trei, care prevede de la trei până la șapte ani de închisoare pentru huliganism.

Centrul de Investigații Jurnalistice a realizat anterior o anchetă despre cazul respectiv în care s-a relatat despre vendeta romilor din Vulcănești și atitudinea autorităților.

sursa: Anticorupție.md