Un copil din Orhei a fost agresat și răpit de un bărbat necunoscut. Motivul – îl suspecta că i-a furat o bicicletă

La 10 octombrie 2019, ora 16:30, polițiștii din Orhei au fost alertați de o femeie precum că nepotul ei de 14 ani a fost agresat fizic și urcat cu forța într-o mașină de o persoană din fața blocului de locuit și au plecat într-o direcție necunoscută.



În urma acțiunilor întreprinse de polițiști, minorul a fost găsit pe o stradă din mun. Orhei, iar ca urmare a investigațiilor, polițiștii au stabilit suspectul, un bărbat de 34 de ani, locuitor al municipiului Orhei, transmite Știri.md.

Audiat de polițiști, acesta și-a recunoscut fapta, declarând că, suspectându-l pe minor că a furat o bicicletă ce-i aparține, samavolnic l-a urcat pe copil în autovehiculul personal pentru a-i arăta unde a ascuns-o, apoi i-a permis să plece.

Ambele cazuri sunt înregistrate, iar organul de urmărire penală urmează să stabilească toate circumstanțele pentru a lua o decizie legală.

În acest sens, Poliția vine cu un apel către cetățeni:

Dacă v-a fost lezat un drept legitim, ați fost deposedat de un bun sau ați fost victima unui fapt ilicit, sesizați urgent Poliția la 112, pentru constatarea producerii ilegalității și sancționarea persoanelor vinovate, în temeiul legii.

Poliția are misiunea prioritară de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, de a preveni, investiga şi descoperi infracţiunile şi contravenţiile. Iar manifestarea spiritului dreptății pe cont propriu de către persoana vătămată poate cauza urmări mai grave, de aceea, nu apelați la samavolnicie!

Totodată, Poliția informează părinții și minorii despre faptul că, conduita ilicită este pasibilă de răspundere juridică începând cu vârsta de 14 ani.



sursa: Știri.md

Translate »