Primăria Ungheni își actualizează Planul de Acțiuni al Strategiei de Managment al Riscurilor de Dezastre

Funcționarii Primăriei municipiului Ungheni, ajutați de către experții din Olanda, muncesc la actualizarea Planului de Acțiuni al Strategiei de Managment al Riscurilor de Dezastre în municipiul Ungheni.



Potrivit unui comunicat al instituției, în perioada 8 – 9 octombrie curent, în municipiul Ungheni s-a desfășurat cea de-a patra și ultima ședință locală de suport și consultanță (SAM) în cadrul proiectului „Dezvoltarea Capacităților de Management al Riscurilor de Dezastre pentru Orașele din Țările Parteneriatului Estic” (CapaCities).

Sursa comunică că membrii Grupului de Lucru Local au discutat măsurile incluse în Planul de Acțiuni al Strategiei de Management al Riscurilor de Dezastre în municipiul Ungheni, iar experții au prezentat elementele cheie ale Strategiilor din Regiunea de Siguranță Sud-Sud și orașul Dordrecht, Olanda precum și aspectele principale ale unei Strategii de Comunicare a Riscurilor și Crizelor.

De asemenea, a fost efectuată o vizită în teren la digurile râului Prut și lacului Delia și s-a discutat despre soluțiile optime pentru reducerea riscului de inundații în municipiul Ungheni.

Proiectului „Dezvoltarea Capacităților de Management al Riscurilor de Dezastre pentru Orașele din Țările Parteneriatului Estic”, este implementat de către Regiunea de Siguranță Sud-Olanda, în parteneriat cu ITINERIS health & safety, Olanda, Centrul Regional de Dezvoltare Durabilă (AO CRDD), Republica Moldova și trei orașe beneficiare: Municipiul Ungheni, Kutaisi din Georgia și Ararat din Armenia.

Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană prin instrumentul de finanțare DG ECHO și are scopul de a îmbunătăți, în mod structural, capacitatea în trei orașe din țările Parteneriatului Estic pentru a gestiona și coordona un proces structurat în planificarea Managementului Riscurilor de Dezastre/MRD, bazat pe evaluările multi-hazard și auto înțelegere a capabilităților actuale privind MRD, în legătură strânsă cu politicile UE pentru MRD precum și cadrul Sendai.



Galerie Foto: