Foto // A început plombarea traseului național R21 Orhei – Bravicea – Călărași

A început a se plomba drumul R21: Orhei-Bravicea-Călărași, transmite preotul de la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei, Sergiu Aga


Moment de bucurie și nu prea… Despre acest drum, pe care merg de multe ori atunci când îmi vizitez părinții la Săseni și care leagă Orheiul de partea de Vest a Moldovei: de Călărași, Ungheni și Europa chiar (cea mai scurtă cale din Orhei), auzim cam de fiecare dată când sunt alegeri, fără ca cineva să pună presiune pe autorități constant.

Așa că cei 10 Km de drum neasfaltați dintre Dișcova și Săseni încă ne mai clănțăne zdravăn dinții și ne acoperă îndesat cu praf, iar gropile de la Vatici ne transformă mașinile în sănii.

Dea Domnul ca aceste lucrări de emergență să fie doar un început, iar la primăvară, după cum ni s-a promis, să ajungem cu bine în localitățile limitrofe ale Raionului Orhei și indiferent de anotimp, la Noroceni sau Izvoare, să poată veni ambulanța, pompierii sau copiii ce frecventează școli din alte localități: în timp util și siguranță!

Amintim că la 14 septembrie curent, mai mulți locuitori din raioanele Orhei și Călărași au organizat un protest și au blocat traseul R21 Orhei – Bravicea – Călărași. Conform unor postări facebook, automobiliștii sunt nemulțumiți de calitatea foarte proastă a drumului și cer autorităților să ia măsuri de soluționare pentru această problemă. În scurt timp s-a apropiat un echipaj al Inpectoratului Național de Patrulare

Galerie Foto: