Studenții CESF din mun. Ungheni, instruiți în domeniul combaterii informațiilor distorsionate și tendențioase

STOP FALS informațiilor distorsionate și tendențioase în cadrul Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei din municipiul Ungheni.



Elevii CESF au beneficiat de o instruire din partea reprezentanților Asociației Presei Independente (API) în domeniul combaterii știrilor și informațiilor distorsionate și tendențioase, comunică instituția pe pagina sa de facebook

Efectele manipulării și impactul informației propagandistice asupra populației au fost intens analizate și exemplificate prin știri și reportaje preluate din mass-media naționale sau internaționale. „Dezinformarea și distorsionarea intenționată a realității au devenit un amplu fenomen în țara noastră, iar unele pseudo-portaluri de știri, ziare sau chiar posturi TV, transmit mesaje propagandistice și promovează stereotipuri, încercând să ne manipuleze și să ne transforme în marionete”, a menționat directorul Executiv al API, Petru Macovei.

Viitorii polițiști de frontieră au fost informați despre tehnicile propagandistice, cum să deosebească știrile false, precum și despre consecințele negative asupra consumatorilor de informații. La rândul lor, elevii CESF au recunoscut că exemplele analizate și prezentate de către experții din cadrul Asociației Presei Independente, au fost pe larg răspândite în presă, mai ales în mediul online.

Evenimentul de educație mediatică s-a încheiat cu unele recomandări privind comportamentul tinerilor în mediul online.

,,Atunci când o informație vi se pare neverosimilă sau dubioasă, verificați sursa, autorul, data publicării și nu distribuiți până nu sunteți siguri de conținut. Iar dacă, înainte de a citi o știre, vi se cere să o distribuiți pe rețelele de socializare, cel mai probabil conținutul este un fals”, a sugerat directorul API.

Totodată, elevii au fost sfătuiți să nu accepte prieteniile virtuale, solicitate de către persoane necunoscute, până nu vor verifica autenticitatea profilului și, inclusiv, să nu acceseze site-uri dubioase.

,,Ești om cu rațiune, gândește și analizează!” – sub acest slogan, Asociația Presei Independente desfășoară o campanie de promovare a gândirii critice și a verificării informației publicate în mass-media sau pe alte platforme de comunicare.



Galerie Foto: