Un nou buletin de identitate româneasc fals, descoperit în PTF Sculeni

Poliţiştii de frontieră Ieșeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unei tinere cu cetățenie R. Moldova o carte de identitate falsă, pe care aceasta o primise de la o cunoştinţă.



La 15 septembrie a.c., în jurul orei 03:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasageră într-un autoturism înmatriculat în R. Moldova, F.B., cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 22 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit, iar echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunsă, în poşeta tinerei, o carte de identitate, cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, F.B. a declarat că a primit cartea de identitate de la o cunoştinţă, persoana ale cărei date erau înscrise în document. Aceasta a mai adăugat că nu are cunoştinţă despre faptul că actul este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material în înscrisuri oficiale.