Guvernul Franței va acorda un împrumut pentru reabilitare și modernizare a liniei de cale ferată Chișinău – Ungheni

Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze au semnat astăzi o Scrisoare de Intenție, privind finanțarea proiectului de reabilitare și modernizare a liniei de cale ferată Chișinău – Ungheni.

Documentul a fost semnat de către Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan și Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene, Amélie de Montchalin, transmite printr-un comunicat Ministerul Economiei și Infrastructurii



Apreciem deschiderea venită din partea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Departamentului de Trezorerie din Republica Franceză pentru intenția de a acorda Republicii Moldova un împrumut financiar în condiții preferențiale, pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare a țării. Fondurile acordate de Guvernul Francez vor fi destinate procurării echipamentelor automatizate și reabilitarea a unor porțiuni de cale ferată pe tronsonul Chișinău-Ungheni.

Acest proiect este unul strategic pentru țara noastră și va îmbunătăți substanțial conexiunea rețelei moldovenești de cale ferată la cea română și europeană”, a menționat ministrul Vadim Brînzan.

Suportul financiar pentru acest proiect a obținut deja un prim aviz favorabil al Comitetului interministerial de examinare a proiectelor urmând ca Guvernul francez să examineze condițiile acordării suportului financiar din partea Trezoreriei.

De asemenea, criteriile de implementare a sprijinului financiar francez și condițiile exacte de finanțare vor fi definite într-un Acord interguvernamental semnat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze.