Foto, Video // O autocisternă a derapat de pe traseul R16 Bălți – Fălești – Ungheni și s-a răsturnat

Trei persoane au ajuns la spital după ce autocisterna model Renault cu care se deplasau a derapat de pe traseul R16 Bălți – Fălești – Ungheni și s-a răsturnat.



Accidentul rutier s-a produs în apropierea satului Hiliuți, raionul Fălești, în jurul orelor 17:10 a zilei de ieri, 12 septembrie.

Potrivit portalului Știri.md, ofițerul de presă Eugenia Molceanov a declarat că șoferul în vârstă de 60 de ani, care se afla la volanul unei autocisterne de model Renault și având ca pasageri doi bărbați de 54 de ani și respectiv 66 de ani, nu a adaptat viteza corespunzătoare, a derapat de pe traseu și s-a inversat.

În urma impactului, toate persoanele au fost transportate la spitalul din Bălți cu traumatisme ușoare.

Alte circumstanțe se stabilesc.

Galerie Foto: