Șeful IGPF, Rosian Vasiloi s-a întâlnit cu șeful ITPF Iași Victor-Dumitru Mariniuc în cadrul PTF Sculeni

Aspecte privind necesitățile operaționale trasate în cadrul întâlniii operative dintre șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi cu șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași Victor-Dumitru Mariniuc. Evenimentul a avut lor în după amiaza zilei de 4 septembrie curent. în punctul de trecere Sculeni, transmite Inspectoratul General al Poliției de Frontieră



Ședința s-a desfășurat într-un cadru restrâns, cu consultări ce au reliefat convergențele ambelor părți privind teme de interes regional. S-a menționat despre faptul că s-a reușit cu succes implementarea celor mai viabile măsuri privind fluidizarea traficului transfrontalier în perioada estivală, iar în prezent este atestată o scădere a numărului de călători.

Per general, discuțiile s-au concentrat pe realizările înregistrate pe dimensiunea operațională din ultimele 30 de zile și pe acțiunile comune care sunt în curs de desfășurare.

Cooperarea bilaterală, schimbul de informații și de bune practici din perspectiva angajamentelor de serviciu pentru o colaborare eficientă și o diminuare a situațiilor neprevăzute în zona de frontieră rămân a fi primordiale.

Spre finalul întâlnirii, cele două părți au realizat o scurtă vizită prin punctul de trecere a frontierei Sculeni, bifând cele mai importante concluzii.

Galerie Foto: