Asociația „Faptă, nu Vorbă” a inaugurat Troița Ostășeșcă din Iurceni

La 4 august curent, Asociația „Faptă, nu Vorbă” a inaugurat Troița Ostășeșcă din Iurceni. Evenimentul a avut loc în fața Muzeului de Istorie și Etnografie din Iurceni, raionul Nisporeni.

Troița ostășească de la Iurceni, raionul Nisporeni, este un monument unic și are o valoare deosebită atât pentru comunitatea locală, cât și pentru neamul nostru. Monumentul artistic a fost sculptat în lemn de stejar și a fost instalat în parcul „Fântâna Mare” din satul Iurceni, imediat după eliberarea Basarabiei de către armata română.

În anii de ocupație sovietică, crucea a fost mutată de săteni în curtea Bisericii Sfântul Arhanghel Mihail și Gavril din localitatea Iurceni pentru a nu fi distrusă de sovietici

După zeci de ani de uitare, Asociația „Faptă, nu Vorbă” și-a asumat restaurarea acestui monument și a reușit instalarea în Parcul „Fântâna Mare” din centrul localității Iurceni.

Absolut toate lucrările au fost duse cu suportul și implicarea oamenilor simpli, oamenilor de bună credință.

Istoric:

Galerie Foto:

Datorită efortului titanic depus de tinerii din Asociația „Faptă, nu Vorbă” și valoarea istorico – culturală a Troiței Românești din Iuceni, evenimentul de inaugurare a fost mediatizat intens de mai multe surse mass-media.

Deschide.md

O Troiță Ostășească instalată după eliberarea Basarabiei de către armata română a fost restaurată și inaugurată astăzi în fața Muzeului de Istorie și Etnografie din Iurceni, raionul Nisporeni.

Potrivit Asociației „Faptă, nu vorbă”, „toate lucrările au fost duse cu suportul și implicarea oamenilor simpli, oamenilor de bună credință”. La evenimentul de inaugurare a participat și deputatul din partea ACUM, istoricul Octavian Țîcu.

Continuarea articolului poate fi accesată aici.

Publika TV

Localnicii din satul Iurceni, raionul Nisporeni, au adus un omagiu soldaţilor români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Troița ostășească, ridicată în sat acum 77 de ani, a revenit în Parcul „Fântâna Mare” din centrul localității.

Pentru a nu fi distrusă, în perioada sovietică, crucea a fost dusă de localnici în curtea bisericii, într-un loc mai retras. Oamenii din sat spun că troiţa restaurată va deveni o carte de vizită a localităţii.

Continuarea articolului poate fi accesată aici.

Moldova 1 / IPNA „TELERADIO-MOLDOVA”

După ce a fost lăsată uitării mai mult de jumătate de secol, Troiţa Ostăşească din Iurceni, Nisporeni, a fost reabilitată şi instalată în locul ei original, în parcul din centrul satului.

Troiţa datează din anul 1943 şi îi comemorează pe soldaţii români căzuţi pentru Basarabia în cel de-al doilea Război Mondial.

Iniţiativa le aparţine tinerilor de la Asociaţia „Faptă nu Vorbă” care au colectat fonduri mai bine de două luni.

Continuarea articolului poate fi accesată aici.

Prime TV

Cartea de vizită a comunei Iurceni din raionul Nisporeni, Troiţa Ostăşească ridicată în timpul domniei Regelui Mihai I a fost restaurată, iar astăzi, când este marcat hramul localităţii, a avut loc ceremonia de inaugurare.

Monumentul a fost mutat în parcul din centrul localităţii, după ce zeci de ani s-a aflat în curtea bisericii.

Continuarea articolului poate fi accesată aici.

Un comentariu la „Asociația „Faptă, nu Vorbă” a inaugurat Troița Ostășeșcă din Iurceni