Acord istoric între Federațiile de Fotbal de pe ambele maluri ale Prutului

La 6 august curent, la Casa Fotbalului din București, a fost semnat un parteneriat între Federația Română de Fotbal și Federația Moldovenească de Fotbal, cu scopul de a facilita schimbul de informații, cunoștințe și implementarea mecanismelor comune.



Delegația moldovenească a fost reprezentată de președintele Leonid Oleinicenco, consilierul acestuia Veaceslav Pâslari și vicepreședintele Dragoș Hâncu. Din partea FRF au participat președintele Răzvan Burleanu și secretarul general Radu Vișan.

Astfel, marți, 6 august, s-a încheiat între cele două federații un acord de colaborare pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de a fi prelungit.

„Pornind de la valorile și principiile fundamentale ale UEFA și FIFA, având în vedere relațiile strânse de prietenie și cooperare existente în prezent între cele două foruri fotbalistice naționale și ținând cont de perspectiva istorică a legăturilor dintre cele două organizații pe care le reprezentăm, am decis să demarăm acest parteneriat.

Sunt convins că în următoarea perioadă vom putea vedea beneficiile acestei colaborări, cunoscând interesul comun al celor două federații pentru o dezvoltare sustenabilă a fotbalului în România și Moldova”, a spus Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Activitatea FRF din martie 2014 până în prezent, reformele remarcabile implementate, precum și rezultatele pozitive în materie de bună guvernare, transparență și luptă anticorupție în lumea fotbalului, apreciate la nivel internațional, FRF fiind un exemplu oferit de UEFA altor asociații fotbalistice afiliate, au fost apreciate de Federația Moldovenească de Fotbal.

„Prin semnarea acestui parteneriat, Federația Moldovenească de Fotbal își dorește implementarea bunelor practici care au dus la dezvoltarea fotbalului românesc în mandatul actualului președinte. Ne dorim o bună colaborare pentru promovarea fotbalului de masă și crearea de competiții comune pentru juniori”, a declarat Leonid Oleinicenco, președintele FMF.

Obiectivele acordului:

  • Promovarea fotbalului de bază în Republica Moldova, în urma experienței românești;
  • Transfer de cunoștințe și competențe în domeniul creșterii numărului de practicanți ai fotbalului;
  • Creșterea performanței echipelor naționale de juniori și tineret;
  • Formarea de arbitri, observatori de arbitri, antrenori și manageri de club;
  • Buna guvernanță și dezvoltarea cluburilor și a ligilor.



Activități propuse:

  1. Organizarea de evenimente publice dedicate promovării parteneriatului și creșterii conștientizării fotbalului ca și fenomen social în cele două țări;
  2. Organizarea de meciuri amicale între echipele naționale de juniori și tineret, pe principiul reciprocității;
  3. Transfer de know-how și pregătirea de experți moldoveni în domeniul fotbalului de bază, workshop-uri și sesiuni de formare pentru arbitri, antrenori și manageri, vizite reciproce de informare și instruire, asistență de specialitate și punerea la dispoziție de materiale didactice;
  4. Schimb de experiență și pregătirea de experți pentru fotbalul feminin și organizarea de acțiuni comune de promovare a fotbalului feminin;
  5. Realizarea de proiecte de dezvoltare instituțională, în domenii precum managementul strategic, managementul calității, implementarea de proceduri și procese de lucru;
  6. Implementarea de proiecte cu finanțare europeană pentru dezvoltarea dimensiunii sociale a fotbalului.

Galerie foto: