Eveniment inedit la Spitalul raional Ungheni. Instituția organizează o campanie de încurajare a alăptării la sân

Eveniment inedit organizat de Spitalul raional Ungheni – Susținem părinții, încurajăm alăptarea! Evenimentul este organizat în contextul săptămânii mondiale a alaptării la sân care se marchează în perioada 1 – 7 august 2019.



Vineri, 2 august curent, începând cu ora 11.00, administrația Spitalului raional Ungheni organizează lângă maternitatea instituției o campanie de încurajare a alăptării la sân, denumit simbolic – „Susținem părinții, încurajăm alăptarea!”

La evenimentul educativ, vor participa specialiști de la Instituția Medico-Sanitară Publică „Institutul Mamei și Copilului” din municipiul Chișinău.

În acest context, Spitalul raional Ungehni invită toți doritorii de a afla răspuns la problemele legate cu alimentarea la sân și schimb de experiență să participe la eveniment.