ANSA confirmă focare de pestă porcină în mun. Cahul și satul Milești, r-ul Nisporeni

Laboratorul Național de Referință pentru ASF prin PCR a confirmat un rezultat pozitiv la porci domestici în raionul Nisporeni, localitatea Milești (gospodărie particulară cu o porcină) și 2 rezultate pozitive în mun. Cahul, extravilan (exploatație cu 92 porcine), transmite printr-un comunicat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.



Se efectuează ancheta epidemiologică în focarele nominalizate, sunt petrecute măsurile de eradicare a focarelor cu implicarea tuturor structurilor raionale și specialiști de la nivelul central al ANSA. În jurul focarului au fost stabilite zona de protecție și zona de supraveghere. Se efectuează catagrafia porcilor domestici în zonele de protecție și supraveghere, controlul rezervoarelor faunei sălbatice, screening-ul porcilor domestici din focare.

Toți proprietarii, la care porcinele au fost nimicite în scopul eradicării focarului de PPA vor fi despăgubiți, conform legislației în vigoare.

Sursa mai transmite că au fost convocate ședințele Comisiilor pentru Situații Excepționale din mun. Cahul și raionul Nisporeni, la care au fost aprobate:

  • „Planul complex de măsuri de combatere și profilaxie a pestei porcine africane”, conform prevederilor HG nr. 1368 / 2016 cu privire la aprobarea unor norme sanitar-veterinare, HG nr. 1374 / 2016 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind stabilirea măsurilor generale de combatere a unor boli la animale şi măsurilor specifice referitoare la boala veziculoasă a porcului;
  • Dispoziţie Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 1 din 21.09.2018 cu privire la măsurile de profilaxie, combatere și eradicare a pestei porcine africane.

ANSA mai comunică că la moment pe teritoriul Republicii Moldova în evoluție sun 3 focare de PPA la porci domestici (satul Manta, mun. Cahul, și satul Milești) și un focar de pesta porcină africană la mistreți în zona de frontieră la 2,7 km de or. Lipcani, r. Briceni și 239 metri de la râul Prut.

Agenția solicită proprietarilor de porcine, să informeze urgent subdiviziunile sale teritoriale, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării  cadavrelor de mistreți  și totodată recomandă respectarea cerințelor minime de biosecuritate stabilite prin Hotărărea Guvernului nr. 1368 din 19.12.2016.

Tot în acest context, solicităm cetățenilor de a nu procura produse alimentare din carne de porc, din țările vecine în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece acestea vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.

Amintim că despre focarul de pestă porcină din raionul Nisporeni a anunțat prim-ministrul Maia Sandu, în debutul ședinței Guvernului din 26 iulie 2019.



Un comentariu la „ANSA confirmă focare de pestă porcină în mun. Cahul și satul Milești, r-ul Nisporeni