Ex-viceprimarul mun. Ungheni Eduard Balan, ales în calitate de vicepreședinte al raionului

La mai puțin de 3 luni până la alegerile locale generale, raionul Ungheni are un nou vicepreședinte, transmite printr-un comunicat Consiliul raional Ungheni

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului raional Ungheni care a avut loc astăzi, consilierii raionali au decis ca Iulia Pancu, ex-vicepreședinte și demitara care a asigurat interimatul funcției de președinte până la 9 iulie curent, să reveni în funcția anterioară, de șefă a Direcției Educație, iar în funcția de vicepreședinte a raionului a fost ales Eduard Bălan, ex-viceprimar al municipiului Ungheni



Începând cu 2012 și până astăzi, Eduard Balan a ocupat funcția de viceprimar, responsabil cultură, domeniul social și educație.

Potrivit CV, publicat pe pagina Primăriei municipiului Ungheni, Eduard Balan este născut la 3 februarie 1980 în satul Baccealia, r-ul Căuşeni. Demnitarul este licențiat administrație publică, absolvind în 2002 Universitatea „Valahia” din Târgoviște, iar studiile de masterat le-a obținut în 2014 la Academia de Administrație Publică, cu specializarea „Management”.

La compartimentul experiență profesională, eduard Balan a activat în următoarele funcții:

  • 10.05.2004 – 02.01.2006 – Specialist-coordonator-jurist la Trezoreria Teritorială Ungheni în cadrul Ministerului de Finanţe;
  • 03.01.2006 – 09.05.2006 –  Specialist-principal-jurist la Trezoreria Teritorială Ungheni în cadrul Ministerului de Finanţe;
  • 10.05.2006 – 31.03.2010 – Consultant, Trezoreria Teritorială Ungheni în cadrul Ministerului de Finanţe;
  • 01.04.2010 – prezent – Consultant-superior, Trezoreria Teritorială Ungheni în cadrul Ministerului de Finanţe;
  • iulie 2010 – septembrie 2010 – preşedinte al Consiliului electoral de Circumscripţie Raională Ungheni nr. 35;
  • octombrie 2010 – noiembrie 2010 – vicepreşedinte al Consiliului electoral de Circumscripţie Raională Ungheni nr. 35;
  • iunie 2011  – aprilie 2012, Consilier Raional, Consiliul Raional Ungheni;
  • aprilie 2012 – 25 iulie 2019, Viceprimar, primăria or. Ungheni;
  • 25 iulie 2019 – Vicepreședinte al raionului Ungheni;

Totodată, în cadrul ședinței consilierii au examinat subiectul ,,Cu privire la executarea bugetului raional pentru primul semestru al  anului 2019” și cel ,,Cu privire la alocarea mijloacelor financiare”.



Galerie Foto:

Un comentariu la „Ex-viceprimarul mun. Ungheni Eduard Balan, ales în calitate de vicepreședinte al raionului