Urmare a exploziei, cinci persoane, dintre care o adolescentă în vârstă de 17 ani, un tânăr de 24 de ani, dar și două femei în vârstă de 39 de ani și respectiv 61 de ani, au ajuns la spital. Deflagrația a avut loc astăzi, în jurul orei 12:45.

Potrivit ofițerul de presă al IGP, polițiștii au stabilit că bărbatul în vârstă de 57 de ani, a detonat grenada în stradă, în apropiere de casa sa, după ce s-a certat cu soția din cauza geloziei, transmite Deschide.md

„Bărbatul deținea grenada ilegal, iar când a detonat-o, în preajma sa se aflau și celelalte victime, o adolescentă în vârstă de 17 ani, un tânăr de 24 de ani, dar și două femei în vârstă de 39 de ani și respectiv 61 de ani, una dintre care era soția sa.

Toate victimile au fost transportate de urgență la Spitalul raional Călărași. Bărbatul care a detonat grenada se află în stare gravă”.

Purtătorul de cuvânt al IGP a mai adăugat că  în cadrul acțiunilor de urmărire penală, a fost efectuată o percheziție la domiciliul bărbatului unde au fost depistate și ridicate mai multe obiecte și anume: o armă de vânătoare de model și calibru necunoscut, muniții pentru arma de vânătoare, toate deținute ilegal.