Anticorupție.md // Afacerea camuflată a procurorului Chitoroagă în satul Năpădeni din Ungheni

Procurorul Nicolae Chitoroagă, președinte al Colegiului de Disciplină și Etică al Procurorilor, cel care până nu demult s-a aflat la șefia Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Excepționale (PCCOCS), deține o afacere în piscicultură pe teritoriul satului Năpădeni, raionul Ungheni”, comunică Centrul de Investigații Jurnalistice / Anticorupție.md



Potrivit sursei, afacerea este înregistrată pe numele fratelui și a nașului său de cununie și nu a fost declarată de procuror. Omul legii ar fi preluat afacerea, în 2005, printr-o schemă frauduloasă de la frații Mardari din satul Năpădeni. Cazul a fost sesizat pe Harta Corupției de către Nicolae Mardari. Omul susține că a fost înșelat de procuror și rudele acestuia”.

Totodată, în investigație se mai informează că „afacerea constă dintr-o gospodărie piscicolă care cuprinde un bazin acvatic cu o suprafață de 19 hectare, un iaz mai mic și două bazine acvatice pentru producerea puietului. Gospodăria piscicolă este amplasată într-un loc pitoresc, la margine de pădure, pe teritoriul satului Năpădeni, la patru kilometri de satul Curtoaia, localitatea de baștină a lui Nicolae Chitoroagă.

Gospodăria piscicolă aparține juridic Societății comerciale La Ichel, o firmă fondată în 2006, de către Tudor Bodrug și Mihail Chitoroagă, ultimul fiind și nașul de cununie și fratele procurorului Nicolae Chtoroagă. Adresa juridică a întreprinderii se află pe stada Mugurel din Stăuceni, într-un imobil care aparține lui Tudor Bodrug.

În afară de aceasta, Tudor Bodrug și Mihail Chitoroagă au cumpărat și au luat în arendă mai multe  hectare de teren agricol pe care cultivă cereale.

Investigația jurnalistei Julieta Savițchi de la Centrul de Investigații Jurnalistice / Anticorupție.md, poate fi citită integral la adresa:

VIDEO // Afacerea camuflată a procurorului Chitoroagă de lângă pădurea de la Năpădeni