Foto // Iulie 1941: Vizita pe frontul de est a Mareșalului Ion Antonescu și a Regelui Mihai I

După ce în iunie 1940 Uniunea Sovietică anexează Basarabia și Bucovina de Nord, în vara anului 1941, România intră în război alături de Germania pentru eliberarea vechilor provincii românești pierdute un an în urmă. Luptele, care au derulat ulterior, nu au evitat și „ținutul de Nisporeni”, marcând și prima înfrângere serioasă a României în război și prima vizită a Regelui Mihai I pe front, se comunică pe blogul de promovare a ținutului Nisporeni 1618

Bessarabia-Ukraine-Crimea-019.jpg


Articolul a fost preluat integral, cu indicarea surselor în orginal, fără careva ingerință în text.

Celebrul ordin al Mareșalului Ion Antonescu – „Ostași, vă ordon treceți Prutul…” a fost rostit în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941. Însă de la acea dată până la începutul ostilităților majore pe frontul din Basarabia a mai durat cam 10 zile. Astfel, în răstimpul cuprinsă între 22 iunie şi 2 iulie 1941, trupele române şi germane au desfășurat acțiuni de luptă pentru îmbunătățirea dispozitivului de plecare la ofensivă, au executat incursiuni în dispozitivul inamic și au constituit capete de pod peste râul Prut.

Bessarabia-Ukraine-Crimea-007.jpg

Chiar din prima zi a conflictului, în regiunea noastră sunt trase primele focuri de armă, atunci când un grup de cercetași români s-au ciocnit cu grănicerii sovietici la Grozești. În luptă cad doi cercetași: caporalul Tihon Panaite și fruntașul Mocanu Dumitru. După eliberarea Basarabiei, ei vor fi înmormântați în centru satului Grozești cu toate onorurile militare.

Bessarabia-Ukraine-Crimea-015.jpg



Ofensiva generală pe frontul Prutului pornește pe 2 iulie. În regiunea noastră, ea se întâmplă la Costuleni, fiind începută de Corpul 3, care reprezenta aripa nordică a Armatei a 4-a, vecină cu Armata a 11-a germană. Prima unitate care atacă este Divizia 35 Infanterie Rezervă, iar traversarea Prutului a început la ora 16:45, sub supravegherea generalului Ion Antonescu, aflat în inspecţie în zonă.

Astfel, Regimentul 67 Infanterie reușește să treacă pe malul estic două batalioane şi să ocupe Dealul Costuleni, pierzând un singur soldat în cursul operaţiunilor. Seara, Compania 6 Pontonieri a început construirea podului. În faţa Corpului 3 se aflau elemente din Divizia 95 Puşcaşi şi Corpul 2 Cavalerie (Diviziile 5 şi 9 Cavalerie) sovietice.

Grupa-de-soldati-romani-cu-pusca-mitraliera.png

La data de 5 iulie, Divizia 35 respinge un asalt sovietic lângă Brătuleni, iar Divizia 15 a avut de suportat două lovituri. Prima a avut loc în jurul orei 12:00, lângă Bălăureşti, la aripa stângă a Regimentului 25 Infanterie, unde se afla Batalionul III, dar intervenția artileriei a dus la respingerea acesteia. Cel mai probabil, anume în acea zi a fost bombardată și biserica de piatră din Bălăurești.

Următoarea zi, vor fi câteva ciocniri și la Boldurești, unde cad la datorie câțiva ostași români. În prezent, acești eroii sunt înmormântați în curtea bisericii din sat.

La 7 iulie, armata română eliberează comuna Nisporeni și Vărzărești. Atunci sunt răpuși în lupte caporalul Burcan Constantin și soldații Bujănescu Ioan, Hanganu Neculai și încă un soldat necunoscut, care ulterior vor fi înmormântați în scuarul Casei Naționale din Nisporeni.

Tot în acea zi, Corpul 3 a primit misiunea sa înainteze pe direcția Lăpușna – Hâncești – Chișinău. Pentru aceasta, Divizia 35 Infanterie Rezervă a început sa înainteze pe doua direcții: spre Vărzăresti – Șendreni – Vorniceni și spre Călarași, iar Divizia 11 spre Leușeni – Cărpineni – Sărata Galbena, trebuind sa elibereze malul vestic al pâraului Lăpușna.

Ziua următoare, 8 iulie, au fost înregistrate cele mai sângeroase lupte din această regiune și cele mai grele pierderi de război a armatei române la acel moment. Cauza principală a eșecului acelei zile, spun istoricii, a fost orgoliul generalului Emil Procopopiescu-Mahu, comandantul Diviziei 35, care a înaintat fără să ia măsuri de precauție, din dorința de a ajunge la Chișinău înaintea germanilor, care operau din stânga masivului Corneşti.

Cu unităţile diviziei dispuse pe două coloane, având întreaga artilerie grupată – o greşeală elementară atunci când avansezi într-un teritoriu nesigur – generalul Procopopiescu a lăsat unui grup de cercetare misiunea de a face legătura între cele două grupări tactice şi de a informa despre mişcările inamicului. Convins că sovieticii, învinşi în luptele anterioare, se retrag în permanență, comandantul grupului de cercetare a înaintat nestingherit, fără o minimă analiză a împrejurimilor.



Astfel, la ora 10:45, Grupul 53 Cercetare a raportat că a ocupat dealul de la nord de Micleuşeni şi Pădurea Răcătău, şi că trupele sovietice se retrag spre Chişinău. Raportul s-a dovedit mai târziu a fi fals, deoarece din exact acea zonă şi din Pădurea Micleuşeni şi Lozova a pornit contratatacul sovietic care a lovit spatele şi flancul Batalionului II / Regimentul 67 Infanterie. Acesta a cedat, iar soldaţii au început să se retragă în debandadă, antrenând şi o parte a Batalionului III şi Trupele de Intendenţă. Trupele sovietice au reuşit să flancheze astfel Valea Bucovăţului, unde se afla în deplasare Regimentul 63 Artilerie, care a fost surprins de infanteria şi tancurile sovietice.

Cololelul Felix Cocinschi, comandantul unităţii, a dat imediat ordinul de a pune tunurile în poziţie de tragere. În lupta care a urmat, colonelul însuşi „cu mitraliera în braţe apărându-şi tunurile”, după cum menţionează rapoartele vremii a fost rănit în timp ce trăgea cu puşca-mitralieră din poziţia Bateriei 1.

Majoritatea tunurilor a fost încercuită. Două ordine Mihai Viteazul clasă a III-a au fost acordate cpt. Alexandru Borcescu şi, respectiv, cpt. Valerie Negut, ambele post-mortem, cei doi murind în prima linie. Au fost şi singurele înalte decoraţii acordate ofiţerilor Diviziei 35 Infanterie Rezervă.

Batalionul I/Regimentul 50 Infanterie, aflat în rezervă, a contraatacat şi a oprit înaintarea sovietică la est de Şendreni şi Vărzăreşti. Gen. de brigadă Emil Procopiescu, comandantul diviziei, a reuşit să oprească trupele în retragere şi să reorganizeze o linie de apărare.

5.jpg
În acea zi, pe lângă pierderile umane ridicate s-a pierdut tot echipamentul Regimentului 63 Artilerie şi două baterii ale Divizionului 55 Artilerie Grea Moto. Situaţia Diviziei 35 Infanterie rămânea critică: Grupul 53 Cercetare era încercuit la Răcătău, iar Regimentul 55 Infanterie era izolat pe Valea Bâcului.

Bessarabia-Ukraine-Crimea-350.jpg
În cartea „România în al doilea război mondial” scrisă de Constantin Kiriţescu este descrise câteva detalii:

„Acţiunea Diviziei 35, la stânga Corpului 3 armată, a fost pecetluită de un eşec sângeros, datorat lipsei de prevedere a comandamentului diviziei. Divizia, care dispunea de o artilerie puternică tunuri noi „Skoda” a trecut Prutul în zona Costuleni între Iaşi şi Huşi şi a luat direcţia spre Călăraşi pe linia Ungheni – Chişinău prin Nisiporeni şi Vărzăreşti. Buna condiţie a trupelor şi puternica artilerie de care dispunea divizia a inspirat comandantului (generalul Emil Procopiescu – Mahu) ambiţia de a ajunge la Chişinău înaintea germanilor, ce operau la stânga.

Între Nisiporeni şi Vărzăreşti, comandantul diviziei a însărcinat pe colonelul Paşa, comandantul unui regiment de cavalerie, să eclereze marşul diviziei de a lungul văii Vărzăreşti; acesta procedând superficial, a raportat că ambele maluri ale văii, în dreapta şi în stânga, cât şi culmea din fundalul ei, sunt libere de duşman; liniştit, regimentul de cercetare s-a cantonat într-un colhoz.

Fixând ca obiectiv un punct depărtat la 8 km, care era situat în spatele inamicului, comandantul diviziei s-a pus în mişcare, la 8 iulie, pe arme separate, cu un regiment infanterie pe dreapta, cu unul pe stânga şi grosul diviziei la centru, pe fundul văii. Această dispoziţie a favorizat ambuscada pregătită de adversar, care îşi mascase trupele pe înălţimele vecine.

Atacul inamic s-a dat la început pe flancul drept şi la centru, apoi, când grosul diviziei se găsea într-o situaţie grea, grămădit ca într-un fund de căldare, atacul a devenit masiv şi concentric. Divizia a avut greutăţi de manevră, din cauza situaţiei dezavantajoase în care se afla şi a suferit pierderi mari, atât în oameni cât şi în materiale.

Din fericire, ruşii, din cauza situaţiei generale de pe fronturile vecine, n-au fost în postura de a insista şi divizia s-a putut salva, cu pierderi însemnate, prin rezistenţa micilor unităţi şi prin ajutorul oportun dat de aviaţia germană.

Bessarabia-Ukraine-Crimea-062.jpg



În aceeași seara de 8 iulie, Mareșalul Antonescu îl contactează pe Regele Mihai, care era la Sinaia, și îi spune că trebuie să vină pe front în Basarabia pentru a încuraja armata. Acest moment este descris de Ioan Scurtu în lucrarea „Istoria Românilor În Timpul Celor Patru Regi (1866–1947) – MIHAI I”:
În seara zilei de 8 iulie, în mod neașteptat, Antonescu i-a telefonat regelui la Sinaia, spunându-i că în două ore trebuie să fie gata să plece într-o inspecție pe front. Deși indignat de un asemenea ordin categoric, regele nu a vrut să piardă ocazia de a apărea, în ochii opiniei publice și a militarilor români, ca un participant activ la eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei.
La miezul nopții, Mihai a pornit spre București, iar a doua zi dimineața s-a deplasat în zona frontului împreună cu generalul Antonescu.

A doua zi după dezastru, regele Mihai și generalul Antonescu, sosiți pe terenul luptei, au fost adânc impresionați de spectacolul soldaților dezorientați, care se retrăgeau în panică. O anchetă urgentă și severă a stabilit cauza eșecului, care se datora exclusiv ușurinței și lipsei de prevedere a Comandamentului; cei vinovați au fost sancționați, iar divizia refăcută cu elemente din depozite (….)”

IMG_20180726_105900

S-au păstrat mai multe fotografii de epocă cu Regele Mihai I și Mareșalul Antonescu inspectând trupele în Basarabia și cel mai probabil toate au fost făcute anume în această zonă, pentru că următoarea vizită a lui Mihai I a fost la Cernăuți în data de 24 iulie, iar pe 26 iulie întreaga Basarabie a fost deja eliberată.

Pe 9 iulie presiunea sovietică asupra Diviziei 35 Infanterie Rezervă s-a menținut, Gruparea Aeriană de Luptă trebuind să execute peste 80 de ieșiri/avion și să arunce 22,25 tone de bombe în zona acesteia, pentru a dezorganiza concentrările de trupe inamice.

După încetarea ostilităților, supravieţuitorii acelor lupte au povestit că toată valea era presărată de trupuri neînsufleţite. Morţii au fost încărcaţi în căruţe şi duşi pe Dealul Mândrului, în partea de est a satului Vărzăreşti, în apropierea Mănăstirii Vărzăreşti. Aici au fost înhumaţi, într-un cimitir de onoare, peste 170 militari români.




Necropola a fost amenajată pe o suprafață de aproximativ 1000 mp., pe direcția est-vest. Cuprindea două parcele de morminte – 93 morminte individuale şi 5 gropi comune –, în care fuseseră înhumați 178 militari români (100 identificați şi 78 neidentificați), foşti combatanți în regimentele 2, 3, 5, 13, 53, 63 şi 67 Artilerie; 27, 50 şi 67 Infanterie; 8 şi 10 Roşiori; 4 Grăniceri; 7 Vânători; 8 Dorobanți; 5 Artilerie grea. Era împrejmuit cu sârmă ghimpată, avea poartă de acces în două canate şi o troiță de lemn. Mai jos anexăm lista soldaților identificați, înmormântați la Vărzărești:

Gradul Numele Prenumele
soldat Adainic Serafim
sergent Albeaţă Constantin
soldat Albeaţă Constantin
soldat Ana Zeicu
caporal TR Ananie Grigorie
soldat Anghel Gheorghe
caporal Apostol Ioan
soldat Apostol Constantin
soldat Bălan Ioan
sergent Băltăreţu Marin
plutonier major Bârgu Ioan
soldat Băţu Constantin
soldat Benedic Petre
căpitan Borcesu Alexandru
locotenent Bratoşin Radu
soldat Budai Vasile
caporal Bulai Ioan
caporal Bulaică Constantin
soldat Burcă Ioan
caporal Burlac Constantin
soldat Bursuc Vasile
soldat Caloian Neculai
soldat Camat Petre
soldat Canea Constantin
soldat Catana
sergent Chiticos Constantin
soldat Ciobanu Vasile
soldat Ciuciureanu Gheorghe
plutonier Ciurea Gheorghe
soldat Cliei Ioan
soldat Cobzar Gheorghe
soldat Codreanu Ioan
soldat Codreanu Ioan
soldat Cojocaru
sergent Covaci Vasile
soldat Cristea Vasile
sergent Curcă Vasile
soldat Darabană Ioan
locotenent Dascălu Dumitru
soldat Drăgoi Constantin
soldat Dumitrescu Constantin
caporal Duţă Alexandru
caporal Folia Nicolai
caporal G. Dumitru
soldat Ghindar Gheorghe
soldat Ghionoiu Alexandru
sodlat Ghiorgheş Ioan
sergent Glevencianu Gheorghe
soldat Gogeanu Simion
caporal Gorgonea Gheorghe
soldat Granjanu Dumitru
soldat Grigoraş Ioan
sergent Ionescu Constantin
sergent Iordache Anghel
soldat Iorga Grigorie
caporal Isac Constantin
sublocotenent Ivanciu Th. Ştefan
sergent Ivanovici
soldat Jamor Pavel
soldat Jiga Vasile
caporal Jora Petre
caporal Luca Ioan
soldat Lungu Dumitru
fruntaş Lupaşcu Constantin
soldat Macovei Ioan
caporal Manoilă Dumitru
soldat Mârzu Sava
soldat Mazilu Neculai
soldat Melnic Ioan
caporal Mihuţ Vasile
soldat Mincă Mihai
sergent Moise Ioan
soldat Moisescu Vasile
soldat Nanea Ioan
caporal Neagu Apostol
soldat Nistor Vasile
fruntaş Oprea Neculai
soldat Pandelius Neculai
soldat Panea Gheorghe
caporal Pantelimon Iordache
soldat Pasăre Radu
soldat Pascu Dumitru
soldat Pascu Teodor
soldat Pătraşcu Ioan
soldat Pătraşcu Gheorghe
locotenent Pavel A. Pavel
sergent TR Petriocu Ioan
soldat Platon Radu
fruntaş Sârbu Ştefan
caporal Sovin Gheorghe
caporal Stan Andrei
soldat Stanca Static
soldat Torea Gheorghe
soldat Tudoran Cristian
soldat Tutuianu Ioan
soldat Ungureanu Ioan
caporal TR Vaslovan Petre
soldat Viziru Anton
soldat Zanfir Pavel

Încă un cimitir militar a fost organizat la Micleușeni. Acolo, după luptele dure din zona Dolna – Valea Bucovăţului, trupele române sunt obligate să se retragă, lăsând în urmă trupurile neînsufleţite ale camarazilor, pierderile cele mai mari fiind înregistrate în rândul militarilor din Regimentul 63 Artilerie. C

adavrele acestora au fost înhumate, de către sovietici, în gropi comune, după ce în prealabil li se luaseră hainele și actele pentru a nu mai putea fi identificaţi. Atunci când și-au reocupat vechile poziţii, trupele române au exhumat rămăşiţele pământeşti ale acestora şi le-au centralizat în Cimitirul eroilor din satul Micleuşeni, amenajat la intrarea din partea de est a localităţii, lângă şoseaua principală Huşi-Chişinău.

În acest cimitir, inaugurat în data de 17 iulie 1941, au fost înhumaţi, în morminte comune, peste 200 militari români, majoritatea neidentificaţi.

Gradul Numele Prenumele
sublocotenent Andreescu Iorgu
soldat Anghelescu Dumitru
caporal Apostol Sava
caporal Apostol Ion
caporal Asmarandei Ion
caporal Asmarandii Gheorghe
caporal Asofiei Gheorghe
soldat Bârteanu Ion
căpitan Borcescu Vladimir
soldat Bosingioc Nicolai
caporal Călin Constantin
soldat Căpăţână Petre
caporal Catană Costache
soldat Cernea Dumitru
soldat Chitiroiu Marin
soldat Ciobotaru Sava
soldat Ciobotaru Ion
colonel Cocinschii Felix
caporal Cojocaru Ion
soldat Cojocaru Ilie
soldat Coman Ioniţă
soldat Dârdală Vasile
caporal Dobrilă Ion
sergent Dumitru Ion
caporal Folea Nicolae
soldat Frăţilă Şerban
soldat Furtună Alexandru
sergent Gheorghiu Vasile
soldat Gogoiu Postolache
soldat Iacob Ştefan
soldat Icnat Teodor
caporal Ilie Vasile
sergent Ioniţă Nicu
soldat Marin Costea
căpitan Mateescu Ştefan
soldat Matiaş Gheorghe
soldat Milea Stan
sergent Mişca Ionaş
caporal Moldoveanu Constantin
fruntaş TR Munteanu Constantin
sergent Neagu Ion
căpitan Neguţ Valeriu
soldat Nistor Vasile
soldat Niţă Tudorache
soldat Pană Alexandru
soldat Petroiu Nicolae
căpitan Popescu Gh. Eugenie
căpitan Poponia Texstil
caporal Prisăcaru Ion
caporal Rădulescu Cristache
elev plutonier Răileanu
soldat Roman Constantin
soldat Satârcă Gheorghe
soldat Silvestru Constantin
soldat Stănică State
caporal Stoica Dumitru
soldat Stoica Vlad
soldat Strieriu Gheorghe
soldat Tarcaci Ion
plutonier-major Târlea Postolache
soldat Toader Nicolae
soldat Tudorache Ştefan
colonel Vasilescu Alexandru
soldat Zaharia Gheorghe
căpitan Zahir Omer

Surse pentru Nisporeni 1618:

  • Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor
  • „România în al doilea război mondial”- Constantin Kiriţescu
  • „Istoria Românilor În Timpul Celor Patru Regi (1866–1947) – MIHAI I” – Ioan Scurtu
  • WorldWar.ro
  • EnciclopediaRomâniei.ro
  • Daniel Siegfriedsohn