Ana Starciuc pentru Unghiul: „În străinătate, viața este împletită cu dor…

Sunt Ana. Am 28 de ani. Mi-am pronunțat sentința de exilare acum 4 ani. Am decis să plec în străinătate. De atunci toate s-au schimbat: și viața, și sufletul, și mintea”, așa își începe colega noastră articolul publicat în cadrul proiectului „Jurnalist pentru o zi” promovat de publicația periodică Unghiul.



Ana Starciuc, ca și toți membrii portalului News.Ungheni.org, este orginară din Dănuțeni. Cele mai multe articole scrise de Ana, le puteți citi accesând rubrica „Editorial”:

În continuare, pentru a exclude orice ingerința în conținutul și gândurile Anei, Vă prezentăm articolul integral:

„Întotdeauna am susținut că ceea ce suntem și ceea ce avem este schița propriei voințe. Ceea ce se reflectă în oglindă atunci când ne uităm în ea este rezultatul și suma alegerilor pe care le facem. Tot ceea ce ne înconjoară, ce purtăm, ce vorbim, cu cine vorbim, ce trăim, cu cine trăim, ce mâncăm, ce citim, toate verbele, substantivele și adjectivele care ne caracterizează sunt niște alegeri și vreau să cred că trăim într-un secol în care aceste alegeri ne aparțin în totalitate! Eu am ales – am ales să am o familie minunată, un job care îmi oferă noi experiențe în fiecare zi, o viață liniștită într-o societate decentă.

Nu știu dacă este potrivit să mă plâng de dor de casă… Nu sunt ținută cu forța aici. Nimeni nu este ținut cu forța în străinătate, însă dezordinea din țară și lipsa unui trai decent încurajează plecarea moldovenilor peste hotare.

Nu este ușor să fii imigrant. Este ca și cum ai umbla mereu cu o scară după tine în căutarea unui perete de care să o sprijini… Într-o lume cu totul nouă și străină încă, este greu să vorbești despre siguranță și încredere. Ți se pare că orice perete se va surpa, iar această incertitudine te macină ușor-ușor.

Al meu perete s-a dărâmat o dată. Căzătura a durut enorm, însă experiența a generat lucruri frumoase. Și iarăși, poate scara mea era prea grea, ori prea înaltă…

În străinătate, viața este împletită cu dor… dor de părinți, de casă, de oameni de calitate, de locuri… Sunt aici și acolo în același timp și cu asta cred că reușesc să însumez multitudinea de emoții pe care încerc să le exprim atunci când vorbesc de casa părintească. Este o stare grea, la propriu și la figurat, apăsătoare… Însă acest lucru nu mă convinge să mă întorc în țară.



Sunt optimistă în ceea ce privește situația din Republica Moldova – sunt sigură că lucrurile au început să meargă într-o direcție bună.

Schimbarea începe de la noi până la urmă, și dacă vrem să avem un trai decent trebuie să facem ordine în sistem. Alegerile din februarie 2019 au lăsat lucrurile un pic spre lumină, însă unii cetățeni ar trebui să înceteze să mai trăiască în trecut. Sunt lucruri care s-au blocat în timp, nu progresează și este frustrant, pentru că noi chiar am putea să facem un colț de rai din această țară. Cele mai grave probleme ale Republicii Moldova, în viziunea mea, sunt alcoolismul, corupția și instituțiile blocate în timp.

Mi se pare că accentele cad pe după cuvinte și în loc să lucrăm asupra problemelor grave ce ne afectează ca societate, preferăm să ne ascundem pe după propagandă de doi bani, după știri de senzație pe jumătate false și după lucruri neimportante. Mi-ar plăcea să văd pe ordinea de zi a Guvernului, pe lângă lupta anticorupție, și niște legi cu privire la protecția mediului și stoparea alcoolismului.

Sunt multe lucruri pe care le-aș înșira aici, întrucât, locuind într-una dintre cele mai dezvoltate țări ale lumii, am un element de comparație foarte puternic. Evident, nu putem forța lucrurile atât de mult într-un timp foarte scurt, însă e bine să avem un început. Mi se pare că moldovenii, în general, au o problemă cu capra vecinului, iar asta îi împiedică să vadă frumusețea din ograda proprie. Își desenează riduri cu grijile despre alți oameni, trăiesc în trecut, se hrănesc cu bârfe și vorbe rele. Eu i-aș sfătui să citească o carte sau să viziteze un loc frumos. Viața e prea scurtă pentru a o irosi pierduți printre întrebări despre cât o fi costat noul gard al vecinului.

Cu toate cele spuse mai sus, ca să mă detașez de realitate și prezent, mi-am creat o încăpere comodă, care se numește Blogul Anei, încăpere în care mă refugiez ori de câte ori simt nevoia să celebrez momentele mele, fie ele de glorie sau de meditație. Blogul meu este un fel de jurnal, este reflexia gândirii mele. Încerc, de fiecare dată, să proiectez lumea mea interioară, cu trăirile și experiențele proprii. Textele mele sunt generate de emoții puternice, emoții ce pot fi povestite și asta îmi place să fac cel mai mult – să-mi povestesc emoțiile! Nu ce fac, nu ce am făcut și nici ce am de gând să fac, ci emoțiile pe care le descopăr în fiecare zi. Voi ați încercat vreodată să vă povestiți emoțiile

Să ne auzim de bine! Cu drag pentru și de voi, Ana Starciuc, o ungheneancă din miile plecate peste hotare!”

Notă: Ana Starciuc a făcut studiile universitare la Facultatea de Litere, licență – Limba și Literatura Română și masterat – Literatura Română în context european – Universitatea de Stat din Moldova. De patru ani e stabilită cu traiul în Marea Britanie.

sursa: Unghiul