În atenția exportatorilor de produse agricole din regiunea Ungheni

În conformitate cu prevederile legii nr. 228/2010 „cu privire la protecția plantelor și la carantina fitosanitară”, în partea ce ține de Evidența operatorilor în vederea înregistrării oficiale cât și a demersului recepționat de ANSA din partea „Rosselhoznadzor”, autoritate de profil al Federației Ruse, Direcția Teritorială pentru Siguranța Alimentelor Ungheni, informează autoritățile publice locale din raionale Nisporeni și Ungheni că operatorii agricoli, potențialii exportatori, sunt obligați să fie înregistrați în Registrul unic, menținut de către ANSA prin intermediul subdiviziunelor teritoriale.



Or, în caz contrar, producătorii care vor dori să comercializeze roada prin export în Federația Rusă sau Uniunea Europeană, nu vor putea perfecta actele necesare.

Pentru înregistrare, operatorii agricoli prezintă  următoarele acte :

Persoane juridice

  • Certificatul de înregistrare a genului de activitate;
  • Actul ce confirmă propietatea sau folosință a terenurilor, imobilelor.

Persoane fizice   

  • Actul de identitate;
  • Actul ce confirmă propietatea sau folosință a terenurilor, imobilelor .