În satul Milești a fost testat un traseu turistic pentru bicicliști

Traseul turistic din Milești, care va fi parcurs pe două roți, a fost testat la sfârșitul săptămânii trecute de mai mulți tineri. Aceștia s-au deplasat pe dealuri sau prin pădure, iar la final au spus că au reușit să răzbată oriunde datorită bicicletelor performante. Turiștii, însă le vor putea închiria din luna august, informează Canal 2 Nisporeni


Citiți și Trotuarele parcului din satului Milești, raionul Nisporeni au fost modernizate

Nouă tineri au urcat pe biciclete și au explorat timp de aproape o oră împrejurimile localității.

„Eu consider că datorită faptului că am achiziționat aceste biciclete, noi putem atrage turiștii în Milești, să viziteze parcul Milești, codrii care ne înconjoară, monumentul lui Potemkin din Rădeni, dealul Bălănești, de aceea am considerat că această achiziție va contribui la dezvoltarea turismului în sat,”  a declarat autoarea proiectului, Daniela Angheluță.

Bicicletele vor fi păstrate în incinta Casei de Cultură din sat. Taxă pentru închirierea lor nu a fost stabilită deocamdată.

Organizatorii dau asigurări că sursele financiare colectate de la turiști vor fi cheltuite pentru alte proiecte menite să atragă turiștii în satul Milești.