Primăria mun. Ungheni a încheiat încă două acorduri de adopție a spațiilor publice

Încă două spații publice din municipiul Ungheni au fost „adoptate”, informează printr-un comunicat Primăria Municipiului Ungheni.

La 10 iunie, curent, Primăria municipiului Ungheni a încheiat acorduri de adopție a spațiilor publice cu Î. M. „Apă-Canal” din Ungheni și S. A. „Comgaz Plus”.



Astfel, Î. M. „Apă-Canal” din Ungheni va avea grijă de spațiul public de pe strada Mihai Eminescu – calea de acces spre această întreprindere, iar S. A. „Comgaz Plus” a adoptat spațiul public de pe strada A. Boico, calea de acces spre instituția respectivă. Întreprinderile sus-numite vor asigura nu doar amenajarea spațiilor verzi situate pe aceste străzi, dar și reconstrucția căilor de acces spre instituții.

Întrebat despre intervențiile pe spațiul public adoptat, Iurie Marcoci, directorul S.A. „Comgaz Plus” a explicat că va fi reparat stratul de asfalt a accesului spre instituție dinspre strada A. Boico și schimbate bordurile.

Reprezentantul Î. M. „Apă-Canal” din Ungheni, Natalia Borș, ne-a informat că pe spațiul public adoptat se preconizează executarea lucrărilor de reparație a accesului spre întreprindere dinspre strada Mihai Eminescu.

Ne propunem să reparăm învelișul asfaltic și trotuarele de pe ambele părți ale străzii M. Eminescu. Vor fi amenajate și spațiile verzi: plantați arbuști, flori și amenajat gazon” a specificat Natalia Borș.

Menționăm că, în perioada ianuarie – aprilie 2019, Primăria municipiului Ungheni a semnat 5 acorduri de adopție cu următoarele instiuții:

  • Camera Tinerilor Antreprenori din Ungheni (JCI Ungheni),
  • Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”,
  • Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”,
  • Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei;
  • Publicația Periodică „Expresul”.

Potrivit primarului Alexandru Ambros, în zilele următoare vor fi semnate noi acorduri de adopție, la primărie fiind înregistrate cereri atât din partea organizațiilor nonguvernamentale, dar și a unor agenți economici din oraș.

„Pașii de „adopție” a unui spațiu public sunt simpli.

Pentru participarea la Programul „Adoptă un spațiu public” actorii comunitari trebuie să depună o cerere la primăria municipiului Ungheni prin care vor comunica decizia privind spațiul public pe care dorește să-l adopte. De asemenea, se va elabora un plan de amenajare care să cuprindă lucrările ce urmează a fi realizate pe acest spațiu public” a explicat primarul.



Galerie foto:

Un comentariu la „Primăria mun. Ungheni a încheiat încă două acorduri de adopție a spațiilor publice