Foto, Video // Accident în lanț pe traseul R3 Chișinău – Hâncești lângă Ialoveni. Un șofer se deplasa pe contrasens

Trei mașini au fost avariate, după ce un șofer se deplasa cu automobilul pe contrasens. Accidentul a avut loc în jurul orelor 11:45 pe traseul R3 Chișinău – Hâncești, în segmentul orașului Ialoveni

Purtătorul de cuvânt al IGP, Mariana Bețivu a declarat pentru Deschide.md că în accident au fost implicate trei automobile de marca Volkswagen POLO, Dacia Duster, dar și un Renault Megane. Potrivit polițiste, vinovat de accident se face șoferul automobilului Volkswagen care se deplasa pe contrasens.


„Șoferul automobilului Volkswagen, un bărbat în vârstă de 75 de ani, din motive necunoscute încă, se deplasa pe contrasens când s-a izbit cu automobilul într-o mașină de teren de marca Dacia Duster. Ulterior, Volkswagen-ul a fost proiectat într-un Renault Megane.

În urma impactului, cele trei automobile au fost avariate, iar șoferul Volkswagen-ului a fost transportat la spital cu mai multe traumatisme. Acesta a fost diagnosticat cu o fractură la picior și posibil o fractură a coloanei vertebrale. Niciunul dintre șoferii automobilelor implicate în accident nu consumaseră alcool”.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Galerie Foto:



Video:

sursa: Curdoglo Iulian / ГБМ Город без маршруток! Водители помогают пешеходам

sursa: Valerian Pasat / Facebook