Trotuarele parcului din satului Milești, raionul Nisporeni au fost modernizate

La 12 iunie curent, în satul Milești din raionul Nisporeni a avut loc recepția finală a obiectivului „Amenajarea trotuarelor pe teritoriul Monumentului de arhitectură peizajistică parcul din s. Milești„.



Lucrările au fost executate în cadrul proiectului de dezvoltare regională „Îmbunătățitea infrastructurii de turism de masă din Regiunea Centru” iar costul total al lucrărilor, executate la acest obiectiv, este de circa 1.6 milioane de lei, oferiți din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională.

Comisia de recepție s-a întrunit și a constatat realizarea lucrărilor prevăzute în contract, astfel, au fost semnate procesele verbale de recepție finală.

La acest eveniment a avut loc transmiterea către primăria din Milești a actului de primire-predare a setului de documente care atestă costul investițional al bunurilor și serviciilor achiziționate. Proiectul este implementat de ADR Centru și susținut financiar din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR).

Galerie foto:

Un comentariu la „Trotuarele parcului din satului Milești, raionul Nisporeni au fost modernizate