Autoritățile în alertă la Ungheni. Exist risc să cedeze digul lacului Ciachir din sectorul Dănuțeni

În această dimineață salvatorii şi pompierii din municipiul Ungheni au fost ridicaţi în regim de alertă după ce în urma ploilor iazul din localitatea Alexeevca s-a scurs abundent în iazul Ceachir din sectorul Dănuțeni. Zeci de salvatori întreprind lucrări de fortificare a digului de protecţie pentru ca apa scursă să nu inunde gospodăriile oamenilor.



Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apa din două iazuri se revarsă în lacul Delia din municipiul Ungheni, iar salvatorii, poliţiştii şi reprezentanţii autorităţilor locale întreprind acţiuni de urgenţă pentru prevenirea inundaţiilor.

La faţa locului sunt antrenate peste 80 de persoane. Pentru lucrările de fortificare a digurilor de protecţie sunt îndreptaţi angajaţii Detaşamentului Salvare Deblocare nr. 1 din municipiul Chişinău.

Totodată, potrivit ziarului Unghiul, există risc ca digul iazului Ciachir să cedeze.



Totodată, pentru a preveni inundațiile gospodăriilor din sectorul Ungheni Deal, amplasate pe malul lacului Delia, elevii Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei participă la prevenirea inundațiilor și construiesc diguri din saci cu nisip.



Și conducerea raionului Ungheni, s-a deplasat la fața locului și monitorizează situația privind starea digului ce desparte lacul Ciachir de terasele din Valea Rusului, sectorul Dănuțeni.

Conjugarea eforturilor tuturor pentru evitarea afectarii populatiei.Ultimul sunet aici impreuna cu colegii.Cu regret unele diguri ale bazinelor acvatice au cedat,deaceea rugam populatia sa fie prudenta”, a comunicat dna Iulia Pancu pe pagina de facebook.